Curtea Constituţională a României anunţă, miercuri, o serie de măsuri temporare pentru reducerea voluntară a consumului de energie electrică, ca răspuns la apelul Ministerului Energiei privind diminuarea consumului în perioadele de vârf.
Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Curtea Constituţională, măsurile vor fi aplicate până la 31 august 2026, în contextul valorilor extrem de scăzute ale debitului Dunării şi al necesităţii de a reduce presiunea asupra Sistemului Energetic Naţional.
Potrivit instituţiei, obiectivul este protejarea alimentării cu energie electrică a populaţiei şi a serviciilor esenţiale şi diminuarea riscului unor eventuale măsuri restrictive.
Printre măsurile adoptate se numără oprirea iluminatului arhitectural şi decorativ, cu excepţia celui necesar pentru securitatea sediului, reducerea iluminatului în spaţiile neutilizate şi oprirea echipamentelor electrice şi electronice care nu sunt necesare după încheierea programului de lucru.
De asemenea, Curtea Constituţională va limita climatizarea în spaţiile neocupate şi, în măsura posibilului, va reprograma activităţile şi utilizarea echipamentelor cu un consum ridicat de energie.
Personalul instituţiei va fi încurajat să adopte un comportament responsabil în folosirea iluminatului şi a echipamentelor electrice.
Curtea Constituţională precizează că măsurile nu vor afecta activitatea instituţiei şi nici condiţiile necesare pentru securitatea persoanelor, a sediului şi a bunurilor.
Sunt exceptate de la reducerea consumului serverele şi infrastructura informatică ce trebuie să funcţioneze permanent, sistemele de comunicaţii, supraveghere video, control acces, pază şi protecţie împotriva incendiilor, precum şi iluminatul de siguranţă şi celelalte instalaţii a căror funcţionare continuă este necesară.
Instituţia va monitoriza aplicarea măsurilor şi evoluţia consumului de energie electrică pe perioada în care acestea sunt în vigoare. Curtea Constituţională transmite, totodată, că instituţiile publice trebuie să manifeste responsabilitate şi solidaritate în gestionarea situaţiei energetice.



























