Ministerul Justiţiei a anunţat, joi, că magistraţii Curţii de Apel Cluj au recunoscut pedeapsa aplicată de instanţele din China unui român şi transferul acestuia în ţară. Sentinţa se va comunica deţinutului Marius Balo, dar şi Ministerului Justiţiei din China. Ministerul Justiţiei anunţă că va depune toate eforturile pentru materializarea transferului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministerul Justiţiei a anunţat, joi, printr-un comunicat de presă, detalii despre procedura de transferare în România a cetăţeanului român Marius Balo, aflat în executarea unei pedepse privative de libertate în Republica Populară Chineză.

”La data de 1 octombrie 2019, Curtea de Apel Cluj a dispus recunoaşterea pedepsei aplicate de instanţele chineze şi transferarea dlui BALO Marius în România, în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani închisoare. Potrivit legii, sentinţa penală pronunţată de Curtea de Apel Cluj urmează să fie comunicată cu celeritate dlui BALO Marius. Precizăm că hotărârea Curţii de Apel Cluj reprezintă acordul autorităţilor române la transferare”, a transmsi Ministerul Justiţiei.

Potrivit sursei citate, conform atribuţiilor legale, după rămânerea definitivă a acestei sentinţe, Ministerul Justiţiei va proceda la informarea neîntârziată a Ministerului Justiţiei al Republicii Populare Chineze, al cărui acord este, de asemenea, necesar în vederea transferării în România a persoanei condamnate.

”În condiţiile prevăzute de lege, Ministerul Justiţiei va depune în continuare toate eforturile necesare pentru transferarea în România a cetăţeanului român BALO Marius, în vederea continuării executării pedepsei privative de libertate”, a mai transmis Ministerul Justiţiei.

Adevărul a relatat că Marius Balo, un profesor universitar din Cluj, care a predat la Universitatea Beijing, este închis în China, unde a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru complicitate la fraudă contractuală, pentru un prejudiciu de 80 de dolari. El susţine că este nevinovat şi că este o victimă a sistemului de justiţie chinez, iar în ultimii ani a cerut să fie mutat în ţară, pentru a-şi ispăşi aici pedeapsa.

"Această situaţie extrem de gravă este ignorată cu desăvârşire de Ministerul Justiţiei al României, care refuză să îşi îndeplinească obligaţia de a apăra interesele şi drepturile unuia dintre cetăţenii săi. În ciuda unor memorii şi adrese repetate către doamna Ministru Ana Birchall, dar şi către Ministerul de Externe, Preşedintele României şi alte instituţii cu atribuţii în apărarea drepturilor cetăţenilor români, autorităţile nu au luat nicio măsură, au oferit doar răspunsuri generice şi au refuzat să acorde audienţe privitoare la acest caz“, susţin reprezentanţii Casei de avocatură Iordăchescu şi asociaţii, citaţi de Adevărul.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.