Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) subliniază, "cu tărie şi fără echivoc", în contextul discuţiilor privind eliminarea pensiei de serviciu, că nu va tolera sub nicio formă afectarea statutului magistraţilor şi încălcarea independenţei acestora." Pensia de serviciu şi stabilitatea unei remuneraţii adecvate a judecătorilor şi procurorilor reprezintă garanţii pentru a căror protecţie Consiliul va efectua absolut toate demersurile care se impun", arată CSM.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Consiliul Superior al Magistraturii afirmă, marţi, într-un comunicat de presă "privind subminarea independenţei judecătorilor şi procurorilor", că, pe fondul avansării procedurilor privind eliminarea pensiei de serviciu şi al potenţialelor demersuri care ar putea conduce la afectarea independenţei financiare a magistraţilor raportat la diminuarea remuneraţiei acestora, CSM şi-a exprimat în mod ferm poziţia în mai multe rânduri cu privire la imperativul respectării de către puterea legislativă şi puterea executivă a obligaţiei de rang constituţional de a garanta judecătorilor şi procurorilor, la încetarea funcţiei, plata unei pensii al cărei nivel să fie cât mai apropiat posibil de nivelul ultimei remuneraţii, dar şi a obligaţiei de a garanta acestora o remuneraţie adecvată.

"Consiliul reiterează ferm că statutul magistratului impune acordarea pensiei de serviciu şi a remuneraţiei adecvate ca o componentă a independenţei justiţiei, garanţie a statului de drept, prevăzută de art. 1 alin. 3 din Constituţia României. Jurisprudenţa constantă a instanţei constituţionale a stabilit fără echivoc că independenţa justiţiei, ca garanţie constituţională, include securitatea financiară a magistraţilor, care presupune şi asigurarea unor garanţii sociale, precum pensia de serviciu", se arată în comunicatul CSM.

Conform sursei citate, plenul CSM a decis constant în sensul prezervării pensiei de serviciu a judecătorilor şi procurorilor, dar şi al stabilităţii unei remuneraţii corespunzătoare a corpului magistraţilor, hotărârile adoptate fiind comunicate Senatului României, Ministerului Justiţiei, precum şi Ministerului Finanţelor Publice.

"Consiliul Superior al Magistraturii reiterează şi subliniază cu tărie şi fără echivoc că nu va tolera sub nicio formă afectarea statutului magistraţilor şi încălcarea independenţei acestora. Pensia de serviciu şi stabilitatea unei remuneraţii adecvate a judecătorilor şi procurorilor reprezintă garanţii pentru a căror protecţie Consiliul va efectua absolut toate demersurile care se impun", mai scrie în comunicat.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.