Un bărbat de 64 de ani, din Ucraina, care a intrat în România la volanul unui TIR pe la Punctul de Trecere Siret din judeţul Suceava, a fost reţinut 24 de ore, după ce autorităţile de control au găsit în autocamionul pe care îl conducea, 147.500 pachete de ţigări fără timbru fiscal, în valoare de aproape 300.000 de euro. Potrivit documentelor de însoţire a mărfii, acesta transporta croissante.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”În data de 18 noiembrie a.c., în jurul orei 21.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, jud. Suceava, s-au prezentat, pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean ucrainean, în vârstă de 64 de ani, care conducea un ansamblu rutier format din cap tractor şi remorcă, înmaticulat în Ucraina. Din primele verificări s-a constatat faptul că şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, croissante din Ucraina. În baza analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control asupra mijloacului de transport, deoarece exista suspiciunea că în acesta se află o cantitate mare de ţigări de provenienţă ucraineană”, a precizat Poliţia de Frontieră, într-un comunicat de presă, de duminică.
 
Bărbatul transporta 147.500 de pachete cu ţigări de contrabandă.
 
”Astfel, au fost descoperite, disimulate în vederea sustragerii de la controlul vamal, mai multe baxuri cu ţigări ascunse, prin metoda capac, după paleţii cu croissante. În urma activităţii de inventariere a ţigărilor a rezultat cantitatea de 147.500 de pachete cu ţigări, de provenienţă duty free în valoare de peste 1.450.000 lei (295.000 euro) dacă acestea ar fi fost comercializate pe piaţă”, a mai precizat Poliţia de Frontieră.
 
Întreaga cantitate de ţigări a fost confiscată de către poliţiştii de frontieră, iar automarfarul, în valoare de 107.800 lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Politiei de Frontiera până finalizarea cercetărilor.
 
În continuarea cercetărilor, poliţiştii de frontiera cu statul de poliţie judiciară din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret au emis ordonanţă de retinere pentru 24 de ore faţă de cetăţeanul ucrainean, fiind dus în arestul IPJ Suceava. Acesta urmeaza să fie prezentat de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lânga Judecătoria Rădăuţi în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi al Judecătoriei Rădăuţi cu propunere de arestare preventivă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.