Un bărbat a fost arestat preventiv sub acuzaţiile de tentativă de omor calificat, distrugere şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, după ce a dat foc unui imobil din Capitală în care se aflau trei persoane, între care fosta sa iuită, o tânără de 18 ani. Procurorii spun că fapta a fost comisă „cu premeditare şi prin cruzimi”, iar două dintre persoanele aflate în interior au fost rănite, tânăra de 18 ani aflându-se în stare critică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit datelor furnizate, vineri, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, faptele au avut loc în noaptea de 1 spre 2 iulie, într-un imobil din sectorul 5 al Capitalei.

„În data de 02.07.2025, în jurul orei 04.38, inculpatul, un bărbat în vârstă de 40 de ani, a incendiat un imobil situat în Bucureşti, sector 5, folosind un lichid inflamabil, cu scopul de a suprima viaţa a două victime, o femeie în vârstă de 18 ani şi un bărbat de 55 de ani, care se aflau în interior. În clădire se mai afla o a treia victimă, un bărbat de 34 de ani, care a reuşit să părăsească imobilul înainte de a fi rănit”, se arată într-un comunicat al Parchetului.

Surse judiciare au precizat pentru News.ro că bărbatul de 40 de ani avusese o relaţie cu tânăra de 18 ani, de care se despărţise. Cu câteva ore înainte de comiterea faptelor, el a mers la locuinţa fostei iubite, a avut o discuţie cu aceasta, iar femeia l-a trimis acasă. El a revenit câteva ore mai târziu, în cursul nopţii, şi a dat foc locuinţei în care fata se afla împreună cu bărbatul de 55 de ani, cu care aparent ea se află într-o relaţie.

Anchetatorii susţin că fapta a fost comisă prin cruzime şi cu premeditare.

„Având în vedere că inculpatul şi-a procurat lichidul inflamabil de la domiciliu, după care s-a deplasat la imobilul unde ştia că se află cele două persoane vătămate, cu scopul de a-l incendia, procurorii au apreciat că tentativa de omor a fost săvârşită cu premeditare şi prin cruzimi, dat fiind că mijloacele folosite de autor au cauzat victimelor mari suferinţe fizice. Totodată, inculpatul a acceptat posibilitatea ca în clădire să se mai afle şi alte persoane. Prin faptele astfel comise a fost tulburată ordinea şi liniştea publică, incendiul provocat de inculpat fiind observat de numeroase persoane aflate în apropiere, care au simţit o stare de temere”, se mai arată în comunicatul Parchetului.

Tânăra de 18 ani şi bărbatul de 55 de ani au fost internaţi în spital ca urmare a arsurilor suferite. Procurorii precizează că, în prezent, starea femeii este critică. 

Vineri, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti a admis propunerea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a bărbatului de 40 de ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.