Cinci bărbaţi din Arad au fost arestaţi preventiv, fiind acuzaţi că au violat în mod repetat o femeie, pe care au legat-o de pat, cu un cablu, imobilizându-i mâinile şi picioarele şi au lovit-o ore în şir cu o curea, cu un cablu, dar şi cu pumnii şi picioarele.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş, la data de 02.07.2026, au propus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile a cinci inculpaţi acuzaţi de viol, lipsire de libertate în mod ilegal, lovirea sau alte violenţe, coruperea sexuală a minorilor şi complicitate la aceste fapte.
"În noaptea de 01.07.2026, în intervalul orar 01:00-04:00, inculpaţii P.L.F., B.V.S., P.L.M., C.D.S., cu complicitatea morală concomitentă a inculpatului P.M.L., în timp ce se aflau la locuinţa acestora din localitatea Pilu, jud. Arad, împreună cu persoana vătămată K.F.N., pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi pe motiv că la solicitarea acestora de a întreţine relaţii sexuale, persoana vătămată K.F.N. a refuzat, aceştia au agresat-o fizic, aplicându-i mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele, lovind-o şi cu două curele din piele pe întreaga suprafaţă a corpului şi au obligat-o în repetate rânduri la întreţinerea cu aceştia de acte sexuale orale, normale şi anale", arată procurorii, într-un comunicat de presă.
Potrivit acestora, la fapte au asistat doi minori, copiii inculpatului P.L.M. şi fraţii inculpatului P.L.F..
În locuinţă se afla un al cincilea bărbat, care "le-a acordat sprijin psihologic inculpaţilor în timpul săvârşirii faptelor, prin încurajare şi consolidarea rezoluţiei infracţionale".
"Ulterior întreţinerii raporturilor şi actelor sexuale cu persoana vătămată, au legat-o de mâini şi de picioare cu un cablu pe care l-au legat de un pat, fiind imobilizată până în jurul orelor 04:00 când a fost dezlegată de inculpatul P.M.L., timp în care a fost agresată fizic prin aplicarea de lovituri la nivelul întregului corp cu pumnii, picioarele şi curelele din piele", se mai arată în comunicatul de presă al Parchetului.
În urma agresiunilor fizice, victima a suferit multiple leziuni traumatice ce necesită un număr de 14-16 zile de îngrijiri medicale.
"Totodată, morfologia unor leziuni sugerează producerea lor prin intermediul unui agent vulnerant de tip curea (cu lăţimea de aproximativ 3-4 cm), altele prin lovire cu un agent de tip cablu flexibil, echimozele de la nivelul încheieturii pumnului (bilateral) sugerează imobilizarea prin legare a mâinilor. Leziunile traumatice nu sunt de natură să pună viaţa victimei în pericol (...) însă multitudinea lor şi suprafeţele tegumentare întinse semnifică producerea lor (a leziunilor), prin cruzimi şi într-un interval de timp semnificativ de mare", au precizat procurorii.
Vineri, magistraţii Judecătoriei Chişineu-Criş au admis propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor.




























