Asociaţia Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki (APADOR-CH) îl propune pe Codru Vrabie ca membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), pe unul dintre cele două locuri rezervate societăţii civile, pentru perioada 2017-2022, candidatura lui Vrabie fiind susţinută şi de alte 11 organizaţii neguvernamentale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

APADOR-CH îl susţine pe Codru Vrabie ca membru în CSM, alături de alte 11 organizaţii neguvernamentale.

Acestea sunt Asociaţia Funky Citizens, Centrul pentru Jurnalism Independent, Expert Forum, Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, Centrul pentru Inovare Publică, CENTRAS, Ce-Re, Grupul Autonom pentru Democraţie Participativă Plenum, ActiveWatch, CRPE şi Asociaţia ProDemocraţia, lista susţinătorilor fiind deschisă.

În calitate de candidat, Codru Vrabie îşi va susţine în faţa senatorilor din Comisia juridică principalele obiective pe care le are în vedere dacă va fi numit membru în CSM.

Acestea sunt: un mecanism eficace de reprezentare, o procedură eficientă de transparenţă decizională şi o comunicare îmbunătăţită cu privire la performanţele instituţionale ale instanţelor şi parchetelor, respectiv cele individuale ale magistraţilor.

"Îmi definesc rolul de reprezentant al societăţii civile în CSM prin relaţia cu justiţiabilii, urmând să aduc pe agenda Consiliului Superior al Magistraturii nevoile, problemele şi aspiraţiile lor, despre magistraţi şi sistemul de justiţie; apoi, să contribui la explicarea deciziilor CSM pe înţelesul justiţiabililor”, a declarat Codru Vrabie.

CodruVrabie este trainerconsultant şi facilitator în domeniul bunei guvernări şi reformei administraţiei publice, cu peste 15 ani de experienţă în societatea civilă. Are pregătire juridică şi în prezent este membru al Asociaţiei Funky Citizens.

Conform Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, societatea civilă are dreptul să-şi desemneze doi reprezentanţi în CSM. Candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie specialişti în domeniul dreptului, cu o vechime de cel puţin şapte ani în activitatea juridică, să se bucure de înaltă reputaţie profesională şi morală, să nu fi făcut parte din serviciile de informaţii înainte de 1990, să nu fie membri ai unui partid politic şi să nu fi îndeplinit în ultimii cinci ani funcţii de demnitate publică.

În octombrie 2016 vor avea loc alegeri pentru desemnarea în CSM a nouă judecători şi cinci procurori.

CSM este format din 19 membri, dintre care 14 sunt aleşi în adunările generale ale magistraţilor şi sunt validaţi de Senat.

Din Consiliu mai fac parte doi reprezentanţi ai societăţii civile, care participă numai la lucrările în plen şi trei membri de drept ai Consiliului, respectiv ministrul Justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general.

Mandatul membrilor CSM are o durată de şase ani şi nu poate fi reînnoit.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.