Un tânăr în vârstă de 19 ani, din judeţul Alba, a fost arestat pentru tentativă de omor, fiind acuzat că a atacat cu briceagul un dealer de droguri cu care avusese neînţelegeri. Faptele s-au petrecut în scara unui bloc din municipiul Blaj, momentul dinaintea atacului, dar şi cel de după, când victima iese din scara blocului sângerând, fiind surprinse de o cameră de supraveghere. Bărbatu atacat, lovit de lama briceagului în zona gâtului, a reuşit să scape. Procurorii spun că fapta a fost premeditată, în condiţiile în care atacatorul şi-a acoperit mâinile, pentru a nu lăsa amprente.
„Din actele de urmărire penală efectuate, se reţine în esenţă aceea că, în noaptea de 03/04.07.2025, în timp ce inculpatul se afla cu mai multe persoane la domiciliul uneia dintre acestea, din municipiul Blaj, judeţul Alba, consumând suc şi alcool, aceştia au decis să o cheme pe persoana vătămată, un tânăr în vârstă de 20 de ani, pentru a le aduce substanţe psihoactive. Pe fondul unui conflict anterior cu persoana vătămată, în scop de răzbunare, inculpatul, având şosete pe mâini, pentru a nu lăsa amprente, şi înarmat cu un briceag pe care îl purta la el de obicei, a ieşit să observe când vine victima. Persoana vătămată a ajuns la locul întâlnirii şi a intrat cu inculpatul în scara blocului, iar la foarte scurt timp, a ieşit sângerând, ţinându-se cu mâinile de gât, şi a plecat cu maşina cu care venise”, se arată într-un comunicat dat publicităţii luni de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.
Potrivit anchetatorilor, momentele dinaintea şi de după atac au fost surprinse de o cameră de supraveghere din zona blocului în care a cei doi tineri s-au întâlnit.
Procurorii susţin că, potrivit indiciilor, atacul a fost premeditat.
„Rezultă din probele administrate că, în urma premeditării faptei, în timpul cât s-a aflat cu victima în scara blocului, inculpatul i-a aplicat acesteia cel puţin o lovitură cu briceagul , în zona gâtului, cauzându-i o leziune care, conform constatărilor preliminare emise de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Alba, a afectat regiunea anatomică cervicală anterioară, cu interesare traheală, necesită pentru vindecare un număr de 20-22 zile de îngrijiri medicale, a pus în pericol viaţa victimei prin aceea că, prin lipsa tratamentului medical adecvat şi la timp instituit, ar fi dus invariabil la deces, zona afectată fiind cea a gâtului, regiune anatomică vitală”, se mai arată în documentul citat.
Tânărul atacat este internat la terapie intensivă, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş. Atacatorul a fost iniţial reţinut şi apoi arestat preventiv pe o durată de 30 de zile.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.