Bărbatul din Bucureşti care, la finalul lunii august, a agresat un livrator din Bangladesh şi a filmat incidentul, a declarat, apoi, că nu poate să respire acelaşi aer cu ”subumanii ăştia” şi că el a avut mereu ”sânge pur”. Informaţia apare în decizia Tribunalului Bucureşti din 5 septembrie, prin care este menţinută arestarea sa preventivă, relatează G4Media.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Din considerentele încheierii penale a judecătorului de la Tribunalul Bucureşti care a menţinut arestarea preventivă a lui Cosmin Tudoran reiese că magistratul şi-a motivat decizia şi prin faptul că ”în ceea ce priveşte starea de pericol pentru ordinea publică pe care ar presupune-o lăsarea în libertatea a inculpatului sau sub imperiul unor măsuri preventive mai blânde, aceasta este în primul rând dovedită de gravitatea însemnată a faptei pentru care există motive verosimile de a se bănui că a fost comisă de inculpat, de natura relaţiilor sociale lezate, de urmările produse sau cele ce s-ar fi putut produce.”

Judecătorul a invocat şi faptul că ”motivele josnice care au stat la baza comiterii actelor de agresiune rezultă şi din cuprinsul foii suplimentare de evoluţie şi tratament unde s-a consemnat declaraţia inculpatului potrivit căreia acesta nu poate să respire acelaşi aer cu «subumanii ăştia», care în aprecierea sa nu sunt oameni, menţionând cu această ocazie că el a avut mereu «sânge pur»”, transmite G4Media.

În motivare, judecătorul a scris că fenomenul discriminării rasiale este în proces de amplificare, ”fiind promovat pe diverse căi, în mod infam de anumite persoane” şi că ”Acest fenomen trebuie supravegheat cu atenţie de autorităţi deoarece discriminarea rasială subminează coeziunea socială şi este complet incompatibilă cu valorile statului de drept, rasismul subminând însăşi baza democraţiei şi contravine demnităţii umane.”

Pe data de 26 august 2025, în jurul orei 22.30, în Municipiul Bucureşti, Cosmin Tudoran (20 de ani) a lovit cu pumnul în faţă un livrator din Bangladesh care aştepta la semafor. În paralel, agresorul, care a filmat incidentul cu telefonul mobil, a acuzat victima, în limba engleză, că ”este un invadator” şi i-a cerut ”să se întoarcă la el în ţară”. Tudoran a fost prins la scurt timp de către un poliţist aflat în timpul liber care a observat incidentul. Conform actelor de la Medicină Legală, livratorul a avut nevoie de 1-2 zile de îngrijiri medicale.

Pe 27 august, Tudoran a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de Judecătoria Sectorului 2 sub acuzaţia de ”lovire şi alte violenţe”, decizie menţinută pe 5 septembrie de Tribunalul Bucureşti. În timpul cercetărilor pentru săvârşirea acestei infracţiuni, pe baza postărilor din trecut ale lui Tudoran de pe reţelele sociale, procurorul de caz a extins urmărirea penală pe numele său şi pentru ”utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste şi xenofobe”. În acest sens, el ar fi distribuit pe o platformă online un colaj video cu simboluri ale Mişcării Legionare şi o imagine cu Adolf Hitler în timp ce se aflau în faţa a două drapele care redau svastica nazistă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.