Secretarul american al Securităţii Interne, Kristi Noem, a anunţat marţi că întregul zid de-a lungul frontierei dintre Statele Unite şi Mexic va fi vopsit în negru pentru a-l face să fie mai fierbinte de la soare, cu scopul de a descuraja încercările de escaladare. În timpul unei vizite de-a lungul unei porţiuni a zidului din New Mexico, oficialul a precizat că această idee a venit direct de la preşedintele Donald Trump, relatează Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Aceasta a fost o cerere specifică a preşedintelui, deoarece, la temperaturi ridicate, atunci când ceva este vopsit în negru, obiectul devine şi mai cald şi va fi şi mai dificil pentru oameni să se caţere pe el. Aşadar, vom vopsi tot zidul de la frontiera sudică în negru pentru a descuraja persoanele să intre ilegal în ţara noastră”, a declarat Kristi Noem, apărând în faţa presei cu rola de vopsea în mână.

Potrivit autorităţilor, vopseaua neagră va servi şi pentru a proteja metalul împotriva ruginii. Mike Banks, şeful patrulelor de frontieră, a confirmat că această măsură va completa eforturile existente pentru securizarea frontierei.

În timpul primului său mandat, cel de-al 47-lea preşedinte al Statelor Unite a făcut din construirea zidului de frontieră unul dintre pilonii politicii sale în materie de imigraţie, în ciuda mai multor întârzieri juridice şi logistice. Finanţarea alocată pentru finalizarea acestuia ar trebui să ajungă la 46 de miliarde de dolari, graţie adoptării proiectului său bugetar „Big Beautiful Act” în această vară. Paralel cu construirea zidului, Donald Trump continuă desfăşurarea a mii de militari de-a lungul frontierei.

„Traversarea acestor teritorii este considerată ca o intrare într-o bază militară, ceea ce permite reţinerea de către patrulele de frontieră şi ale Departamentul Apărării”, a declarat la începutul acestui an secretarul apărării, Pete Hegseth.

Potrivit lui Kristi Noem, construcţia zidului continuă cu 800 de metri de barieră pe zi.

„Zidul de frontieră va avea un aspect foarte diferit în funcţie de topografia şi geografia locului în care este construit”, a spus ea, adăugând că echipele lucrează inclusiv la infrastructuri plutitoare care să servească drept zid. Ministrul are în vedere cei aproximativ 3.200 de kilometri de frontieră dintre Statele Unite şi Mexic, de-a lungul râului Rio Grande.

Anunţul vine în contextul în care numărul trecerilor ilegale la frontiera sudică a Statelor Unite înregistrează o scădere istorică. În iunie, puţin peste 6.000 de migranţi au fost interceptaţi, un număr mult inferior vârfurilor înregistrate în timpul administraţiei Biden, când erau peste 6.000 de arestări zilnice.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.