Zece membri ai Cartelului Jalisco New Generation din Mexic au fost condamnaţi marţi la câte 141 de ani de închisoare pentru crimă şi răpire, a anunţat biroul procurorului general, într-un caz care a şocat ţara, transmite France 24.
Bărbaţii au fost arestaţi în septembrie anul trecut la o fermă despre care autorităţile spun că a fost folosită ca centru de recrutare forţată pentru Cartelul Jalisco New Generation, una dintre cele mai puternice bande criminale din ţară.
Potrivit autorităţilor, doi prizonieri au fost eliberaţi, iar un cadavru a fost găsit atunci când armata a efectuat un raid la proprietatea din statul Jalisco, în urma unor rapoarte privind focuri de armă.
"Inculpaţii au fost condamnaţi fiecare la 141 de ani şi trei luni de închisoare" pentru o acuzaţie de omucidere şi două acuzaţii de răpire, potrivit unei declaraţii a biroului procurorului din Jalisco.
Colectivul Guerreros Buscadores, un grup dedicat localizării rudelor dispărute, a raportat în martie că sute de obiecte şi articole de îmbrăcăminte au fost găsite la ferma Izaguirre, care ar fi aparţinut persoanelor care au fost forţate să se alăture cartelului.
Cu toate acestea, guvernul a declarat că nu există nicio dovadă că ferma a fost o "tabără de exterminare", aşa cum a susţinut grupul, ci mai degrabă un centru de instruire al cartelului.
Cazul a beneficiat de o acoperire semnificativă în presă, într-o ţară în care violenţele criminale au dus la dispariţia a peste 120.000 de persoane de când guvernul a lansat un război împotriva cartelurilor de droguri în 2006.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.