Autorităţile yemenite au anunţat duminică dimineaţa că cel puţin 30 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma unui presupus raid aerian american care i-a vizat pe militanţii al-Qaeda din provincia al-Bayda. Printre victime se numără cel puţin zece civili, inclusiv femei şi copii, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Locuitorii şi autorităţile locale susţin că armata americană a organizat raidul aerian, care a lovit regiunea ruralp Yakla din provincia al-Bayda. Însă, Washingtonul nu a confirmat implicarea sa în acest raid, care ar fi primul organizat de armata americană de la izbucnirea războiului civil din Yemen.

De asemenea, ar fi vorba şi de prima operaţiune organizată de administraţia Donald Trump.

Printre victime se numără inclusiv un membru important al facţiunii yemenite a grupării al-Qaeda, Abdulraoof al-Dhahab, precum şi alţi militanţi care luptau în provincia al-Bayda.

Medicii susţin că cel puţin 30 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma raidului, iar printre victime se numără inclusiv zece femei şi copii.

”Operaţiunea a început de la primele ore, atunci când o dronă a bombardat locuinţa lui Abdulraoof al-Dhahab. Apoi, mai multe elicoptere au zburat deasupra şi au eliberat mai mulţi paraşutişti, care i-au ucis pe toţi cei din casă. Militanţii au deschis focul spre soldaţii americani care părăseau zona, iar elicopterul i-a bombardat pe aceştia si a lovit mai multe locuinţe din apropiere”, a declarat un locuitor din regiunea Yakla.

Aceste informaţii au fost confirmate de un oficial de securitate yemenit.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.