Statele Unite au anunţat marţi, că vor testa o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) a doua zi, lucru extrem de neobişnuit, menit să evite orice escaladare a tensiunilor cu Rusia, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Acest test de rachetă Minuteman III neînarmată va avea loc mâine dimineaţă, 7 septembrie, de la Baza Forţelor Aeriene Vandenberg, California”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul Pat Ryder.

"Acesta este un test de rutină care a fost planificat de mult timp şi care, la fel ca testele anterioare, va valida şi verifica eficacitatea şi pregătirea sistemului”, a adăugat el.

"Statele Unite au notificat în avans guvernul rus”, a spus purtătorul de cuvânt.

De obicei, Statele Unite nu îşi anunţă testele de rachete ICBM în avans. Ultimul test al Minuteman III, o rachetă echipată cu un focos care în timp de război poate transporta o bombă nucleară, fusese amânat de două ori. Programat iniţial pentru martie, a fost amânat pentru prima dată din cauza invaziei Ucrainei de către Rusia pe 24 februarie, Washingtonul temându-se că Moscova va folosi acest test obişnuit pentru a extinde conflictul la alte ţări.

Acesta fusese amânat a doua oară la începutul lunii august, după vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, în Taiwan, insulă revendicată de autorităţile chineze. Testul a fost finalizat cu succes pe 16 august.

Racheta de tip Minuteman III, care are capacitate nucleară, produsă de Boeing Co. (BA.N), este cheia arsenalul strategic al armatei americane. În plus, racheta are o rază de acţiune de peste 9.660 de kilometri şi poate călători cu o viteză de aproximativ 24.000 kilometri pe oră.

Rachetele sunt depozitate în silozuri subterane operate de echipaje de lansare.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.