Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va lua parte duminică la Liturghia de inaugurare a noului Papă Leon, alături de numeroşi alţi lideri mondiali, precum vicepreşedintele american JD Vance, a anunţat Vaticanul, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ceremonia va avea loc în Piaţa Sfântul Petru şi va marca în mod oficial învestirea Papei Leon, născut la Chicago şi stabilit de mulţi ani în Peru, ca lider spiritual al celor 1,4 miliarde de catolici din întreaga lume.

Vicepreşedintele SUA, JD Vance, care a avut un schimb dur de replici cu Zelenskiy la Casa Albă în februarie, va conduce delegaţia americană, însoţit de secretarul de stat Marco Rubio.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Potrivit unui consilier apropiat, Zelenski este dispus să aibă întâlniri bilaterale cu alţi lideri prezenţi, pe marginea evenimentului. La vizita sa anterioară la Vatican, cu ocazia funeraliilor Papei Francisc pe 26 aprilie, Zelenski a purtat discuţii directe cu preşedintele SUA, Donald Trump, în interiorul Bazilicii Sfântul Petru.

Marco Rubio a declarat că va discuta sâmbătă cu cardinalul Matteo Zuppi, fost trimis al Papei Francisc în conflictul ruso-ucrainean, despre perspectivele încheierii războiului din Ucraina. Rubio a sugerat că Vaticanul ar putea deveni un loc potrivit pentru facilitarea dialogului dintre cele două părţi.

”Nu l-aş numi un mediator, dar cu siguranţă este un spaţiu unde ambele tabere s-ar putea simţi confortabil să vină”, a spus el jurnaliştilor.

Printre liderii aşteptaţi duminică se numără preşedinţii Israelului, Peru şi Nigeriei, premierii Italiei, Canadei şi Australiei, cancelarul Germaniei Friedrich Merz şi preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen. De asemenea, vor participa numeroşi membri ai caselor regale europene, inclusiv regele Felipe al VI-lea şi regina Letizia ai Spaniei.

Rusia va fi reprezentată de ministra culturii, Olga Lyubimova, a confirmat Vaticanul.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.