Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a felicitat pe Mihail Gorbaciov, fostul preşedinte sovietic şi preşedinte al Fundaţiei Internaţionale pentru Studii Socio-Economice şi Politice, cu ocazia împlinirii vârstei de 89 de ani. Mesajul lui Putin a fost publicat, luni, pe site-ul Kremlinului, conform agenţiei de presă de stat ruse, TASS.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Sunteţi considerat, în mod justificat, un politician şi om de stat cu experienţă şi influenţă, precum şi o persoană care a jucat un rol semnificativ în istoria Rusiei şi a lumii. Important este să continuaţi să lucraţi din greu, acordând o atenţie constantă activităţilor sociale semnificative şi implementând proiecte umanitare cruciale”, a subliniat Putin în mesajul postat cu ocazia zilei de naştere a lui Gorbaciov.

Putin i-a urat lui Gorbaciov, în special, multă sănătate.

Mihail Gorbaciov este un politician şi om de stat rus renumit. A fost ultimul secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (1985-1991), dar şi primul şi singurul preşedinte al Uniunii Sovietice (1990-1991). El a primit, de asemenea, Premiul Nobel pentru Pace în 1990.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.