Reprezentanţii de la Vatican au confirmat joi seara vizita preşedintelui american, care se va întâlni pe 24 mai cu papa Francisc. Însă, întâlnirea dintre cei doi ar putea să fie una incomodă şi tensionată, având în vedere opoziţia suveranului pontif faţă de politicile promovate de preşedintele american vizavi de protecţia mediului, imigraţie şi criza refugiaţilor, relatează DPA şi Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Anterior, Francisc s-a arătat extrem de critic vizavi de politica preşedintelui republican vizavi de migranţi şi refugiaţi.

Donald Trump se va întâlni în dimineaţa zilei de 24 mai cu papa Francisc, iar ulterior va purta discuţii cu alţi oficiali de la Vatican.

Ora întâlnirii este una extrem de neobişnuită, iar surse sugerează că oficialii au introdus întâlnirea în ultimul moment în programul aglomerat al papei de la Vatican.

Anul trecut, suveranul pontif l-a acuzat pe Donald Trump că nu este creştin, având în vedere poziţia sa vizavi de imigraţie şi dorinţa de a construi un zid la graniţa cu Mexic.

Însă, Trump a susţinut că este ruşinos ca papa să facă declaraţii cu privire la credinţa sa în Dumnezeu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.