Laboratorul Novavax anunţă luni că vaccinul său împotriva covid-19 este foarte eficient - 90% - şi că asigură de asemenea protecţie împotriva unor variante SARS-CoV-2, potrivit unui studiu la scară largă realizat în Statele Unite şi Mexic, relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vaccinul se administrează în două doze şi are o eficienţă generală de 90%, iar date preliminare arată că este sigur, precizează laboratorul.

Cererea de vaccin anticovid în Statele Unite a scăzut puternic, însă nevoia mai multor vaccinuri în lume este considerată critică.

Vaccinul împotriva covid-19 Novavax - uşor de depozitat şi transportat - urmează să joace un rol important în creşterea livrărilor de vaccin anticovid în ţări sărace.

Cu toate acestea, acest ajtior sperat urmează să vină peste câteva luni.

Compania anunţă că intenţionează să ceară autorizarea vaccinului în Statele Unite, Europa şi în alte părţi - până la sfârşitul lui septembrie - şi că urmează să fie capabilă să producă până la 100 de milioane de doze pe lună până atunci.

”Multe dintre primele noastre doze vor fi trimise în ţări sărace, iar acest este obiectivul cu care începem”, declară AP CEO-ul Novavax Stanley Erck.

Peste jumătate din populaţia Statelor Unite a fost vaccinată cu cel puţin o doză de vaccin împotriva covid-19, însă mai puţin de 1% din populaţia ţărilor în curs de dezvoltare a fost vaccinată, potrivit Our World In Data.

Studiul Novavax a fost realizat pe 30.000 de persoane în vârstă de peste 18 ani în Statele Unite şi Mexic. Două treimi au fost vaccinate cu două doze de vaccin la trei săptămâni, iar o treime cu placebo.

În total s-au înregistrat 77 de contaminări cu SARS-CoV-2, dintre care 14 în grupul vaccinat, iar restul în grupul placebo. Nicio persoană vaccinată nu s-a îmbolnăvit moderat sau grav, iar în celălalt grup s-au înregistrat 14 astfel de cazuri.

Vaccinul este la fel de eficient împotriva mai multor variante de SARS-CoV-2, inclusiv împotriva variantei britanice - dominantă în Statele Unite - şi în rândul populaţiei cu risc mare din care fac parte bătrâni şi persoane cu probleme cronice de sănătate.

Efectele secundare ale vaccinului sunt moderate - sensiblitate şi durere la locul vaccinării.

Nu s-a raportat formarea unor cheaguri de sânge sau probleme cu inima, subliniază Erck.

Novavax urmează să publice datele studiului într-o revistă medicală, pentru a fi examinate de către experţi independenţi.

Compania cu sediul în Maryland a publicat deja, anterior, date ale unor studii de mai mică amploare în Marea Britanie şi Africa de Sud.

Vaccinurile împotriva covid-19 învaţă corpul să recunoască virusul, mai ales proteina ”spike” a acestuia, şi să să lupte împotriva acestuia.

Vaccinul anticovid Novavax are la bază ”copii” cultivate în laborator ale acestei proteine.

Aceasta este o tehnologie cu totul diferită faţă de celelalte vaccinuri aflate în uz, dintre care unele transmit instrucţiuni corpului pentru ca acesta să producă proieina spike.

Vaccinul Novavax poate fi depozitat în frigidere obişnuite şi poate, astfel, fi uşor distribuit.

Laboratorul a anunţat a întârziere a producţiei, din cauza unor penurii în aprovizionare. Compania preconizează să producă 100 de milioane de doze pe lună până la sfârşitul lui septembrie şi 150 de milioane de doze pe lună începând din decembrie.

Novavax a încheiat cu Statele Unite un contract cu privire la livrarea a 110 milioane de doze de vaccin anul viitor, şi a 1,1 miliarde de doze de vaccin ţărilor în curs de dezvoltare.

Alianţa vaccinurilor GAVI anunţa în mai că a semnat un contract în vederea achiziţionării a 350 de milioane de doze de vaccin Novavax şi că livrările ar urma săînceapă din trimestru trei.

COVAX, o iniţiativă ONU de livrare a vaccinurilor, se confruntă cu o penurie de vaccinuri, după ce cel mai mare furnizor al său, din India, a suspendat exporturile până la sfârşitul anului.

Novavax lucrează în domeniul dezvoltării vaccinurilor de peste 30 de ani - însă nu a pus pe piaţă niciun vaccin până în prezent. Vaccinul împotriva covid-19 Novavax este finanţat, în parte, de către guvernul american.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.