Uraganul Melissa a provocat 19 decese în Jamaica, a anunţat joi seară ministrul Informaţiilor, Dana Morris Dixon, citată de presa locală.
„Bilanţul confirmat este acum de 19 morţi”, dintre care nouă în extremitatea vestică a insulei, a declarat ministrul, în timp ce, în Haiti, autorităţile au raportat cel puţin 30 de morţi.
Uraganul Melissa a fost cel mai puternic care a atins uscatul în ultimii 90 de ani, când a lovit Jamaica marţi, ca uragan de categoria 5, cea mai înaltă pe scara Saffir-Simpson, cu rafale de vânt de aproximativ 300 km/h.
„DEVASTARE”, titra prima pagină a ziarului Jamaica Observer de joi.
Melissa a fost al treilea uragan ca intensitate înregistrat în Caraibe, precum şi cel mai lent, ceea ce l-a făcut deosebit de distructiv, conform AccuWeather.
În arhipelagul Bahamas, guvernul a evacuat cu avionul aproape 1.500 de persoane pe măsură ce furtuna se apropia, în ceea ce a numit una dintre cele mai mari operaţiuni de evacuare.
Serviciul american de prognoză meteorologică AccuWeather a estimat că Melissa ar putea provoca pagube şi pierderi economice în valoare de 22 de miliarde de dolari, iar reconstrucţia ar putea dura un deceniu sau mai mult.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
 
    






