Uraganul Lala a provocat ploi torenţiale şi întreruperi de curent în Hawaii - VIDEO

Uraganul Lala a provocat ploi torenţiale şi întreruperi de curent în Hawaii - VIDEO

Uraganul Lala s-a apropiat, sâmbătă, de Hawaii, aducând vânturi puternice şi ploi torenţiale, lăsând peste 40.000 de clienţi ai companiilor de utilităţi fără curent electric în întregul stat, în timp ce Centrul Naţional pentru Uragane a avertizat asupra unor condiţii „periculoase pentru viaţă”, informează Reuters.

Site-ul poweroutage.com indica 42.889 de clienţi fără curent electric la ora 14:14 HST (00:14 GMT duminică) în Hawaii, dintre care 31.792 pe Insula Mare şi 7.203 în comitatul Maui, care include insulele Maui, Lanai şi Moloka.

Un aviz emis de centrul de uragane la ora 14:00 HST a prevăzut precipitaţii de 10 până la 20 de inci (25,4 până la 51 cm) pe Insula Mare şi, posibil, până la 25 de inci în această zonă, precum şi de 8 până la 12 inci în estul insulei Maui şi de 4 până la 6 inci în vestul insulei Maui.

„Aceste precipitaţii vor provoca inundaţii şi alunecări de teren care pot pune viaţa în pericol, în special în zonele cu relief abrupt”, a declarat centrul.

Hawaiian Electric a avertizat clienţii să se aştepte la „posibile întreruperi prelungite, eventual pe timpul nopţii”, pe măsură ce sistemul furtunii se îndrepta spre vest, traversând Hawaii.

⁠Pe coasta Hamakua de pe Insula Mare, echipele de intervenţie ale companiei de utilităţi evaluau o porţiune de 42 de mile (67,6 km) de linii de transport, după ce copacii căzuţi au dărâmat mai mulţi stâlpi şi structuri, a declarat purtătorul de cuvânt al Hawaiian Electric, Darren Pai, pentru postul de televiziune Hawaii News Now.

 

Mai devreme în cursul zilei, Centrul Naţional pentru Uragane din SUA a declarat că vânturile maxime susţinute ale uraganului Lala au atins 75 mph (120 km/h), ceea ce îl clasifică ca uragan de categoria 1.

Centrul Meteorologic Maunakea, situat pe cel mai înalt vârf al Insulei Mari, a înregistrat rafale de vânt de peste ⁠100 mph pe tot parcursul după-amiezii, deşi vânturile ar fi fost mai slabe la nivelul mării.

Departamentul de Transport din Hawaii a anunţat că închide Aeroportul Internaţional Hilo şi că va închide Aeroportul Internaţional Ellison Onizuka Kona din Keahole la ora 14:00 HST.

Departamentul a închis, de asemenea, porturile comerciale de pe Insula Hawaii, din Maui şi din Kaua‘i.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră