FBI a dejucat „un potenţial atac terorist” şi a arestat „mai multe persoane” în Michigan, a anunţat vineri directorul FBI, Kash Patel.
„În această dimineaţă, FBI a dejucat un potenţial atac terorist şi a arestat mai multe persoane în Michigan care ar fi pus la cale un atac violent în weekendul de Halloween. Mai multe detalii vor urma”, a scris Kash Patel pe X.
„Mulţumim bărbaţilor şi femeilor din FBI şi forţelor de ordine de pretutindeni care stau de pază 24 de ore din 24 şi îndeplinesc misiunea noastră de a apăra patria”, adaugă Patel.
Deocamdată, autorităţile nu au anunţat alte detalii.
Un oficial al Departamentului de Justiţie a declarat ulterior că acest complot urma să aibă loc în weekendul de Halloween şi era legat de terorismul internaţional.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







