Premierul polonez Donad Tusk a declarat că Polonia a solicitat invocarea articolului 4 din tratatul NATO şi că se află în consultări continue cu aliaţii pentru a consolida apărarea aeriană a Poloniei, după ce în cursul nopţii au existat 19 intruziuni în spaţiul aerian al ţării. Consiliul Nord-Atlantic, organismul de decizie politică al alianţei, s-a reunit miercuri la Bruxelles la nivel de ambasadori. Este pentru a opta oară de la înfiinţarea NATO, în 1949, când este invocat articolul 4 din tratatul fondator.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Armata rusă susţine că nu are intenţia de a lovi Polonia şi se oferă să aibă „consultări” cu Varşovia pe această temă
CITEȘTE ȘI Kremlinul îndrumă jurnaliştii să adreseze întrebările despre dronele din Polonia către Ministerul Apărării. Moscova afirmă că dronele proveneau din direcţia Ucrainei
CITEȘTE ȘI Consiliul Nord-Atlantic cu cele 32 de ţări NATO s-a reunit la nivel de ambasadori. De câte ori şi în ce împrejurări a mai fost activat până acum Articolul 4 din tratatul alianţei

Premierul Tusk a spus că au existat 19 intruziuni în spaţiul aerian polonez peste noapte şi că o mare parte din drone au zburat din Belarus. Este probabil ca patru drone să fi fost doborâte, a menţionat el. Ultima dronă a fost doborâtă la ora 6:45 a.m. (07.45, ora României), a precizat Donald Tusk.

CITEȘTE ȘI Polonia anunţă că şapte drone şi părţi ale unei rachete au fost găsite până acum

Un purtător de cuvânt al NATO a confirmat că este pentru prima dată când avioanele NATO au intervenit împotriva unor potenţiale ameninţări în spaţiul aerian aliat.

„Faptul că aceste drone, care reprezentau o ameninţare la adresa securităţii, au fost doborâte schimbă situaţia politică. Prin urmare, consultările cu aliaţii au luat forma unei solicitări oficiale de activare a articolului 4 din tratatul NATO”, a anunţat Tusk.

Articolul 4 prevede că membrii NATO se vor consulta ori de câte ori, în opinia oricăruia dintre ei, teritoriul, independenţa politică sau securitatea oricăruia dintre ei este ameninţată, precizează Reuters. În conformitate cu articolul 4, discuţiile din cadrul Consiliului Atlanticului de Nord, principalul organism de decizie politică al NATO, ar putea conduce la o formă de decizie sau acţiune comună.

Prim-ministrul polonez a mai spus că Polonia are nevoie de mai mult decât expresii de solidaritate şi de mai mult sprijin din partea aliaţilor.

NATO este în strânsă legătură cu Polonia şi alţi aliaţi, a declarat într-un comunicat generalul Alexus Grynkewich, comandantul militar al NATO. Alianţa a răspuns „rapid şi decisiv la situaţie, demonstrând capacitatea şi hotărârea noastră de a apăra teritoriul aliat”, a adăugat el.

Pe de altă parte, Tusk a subliniat că nu există niciun motiv să se afirme că Polonia se află în stare de război, dar se află în cea mai apropiată situaţie legată de un conflict armat de la al Doilea Război Mondial.

Un diplomat rus a declarat miercuri că Polonia nu a prezentat nicio dovadă că dronele doborâte în Polonia erau de origine rusă, a relatat agenţia de ştiri rusă RIA. „Considerăm acuzaţiile nefondate. Nu a fost prezentată nicio dovadă că aceste drone sunt de origine rusă”, a declarat Andrei Ordaş, însărcinatul cu afaceri al Rusiei în Polonia, potrivit agenţiei de ştiri. El a adăugat că a fost convocat de Ministerul de Externe al Poloniei.

CITEȘTE ȘI Drone ostile doborâte în Polonia. Liderii europeni îşi exprimă solidaritatea. Ursula von der Leyen: „Europa îşi va apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul său”
CITEȘTE ȘI Volodimir Zelenski propune europenilor „crearea unui sistem comun de apărare aeriană”, după incidentul cu dronele din Polonia
CITEȘTE ȘI Viktor Orban: Încălcarea integrităţii teritoriale a Poloniei este inacceptabilă. Incidentul dovedeşte că politica noastră de a solicita pacea este rezonabilă şi raţională. Sprijinim eforturile lui Trump

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.