Trei angajaţi din domeniul sanitar cărora li s-a administrat vaccinul AstraZeneca au fost internaţi în spital cu sângerare, cheaguri de sânge şi cu un nivel scăzut al trombocitelor, au anunţat sâmbătă autorităţile norvegiene, citate de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - AstraZeneca a transmis că o analiză făcută asupra cazurilor raportate după administrarea a 17 milioane de doze de vaccin nu indică o creştere a riscului de embolie pulmonară, tromboză venoasă profundă sau de trombocitopenie - scădere a numărului de trombocite, conform Reuters.

”De fapt, numărul de astfel de cazuri raportat pentru vaccinul anti-COVID al AstraZeneca nu este mai mare decât numărul celor care ar fi fost înregistrate în mod natural, dacă populaţia nu ar fi fost vaccinată”,a declarat o purtătoare de cuvânt a companiei.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Norvegia a oprit joi utilizarea acestui vaccin, după ce şi Danemarca a luat măsuri similare, iar ulterior, şi Islanda a adoptat aceeaşi decizie.

”Nu ştim dacă aceste cazuri au legătură cu vaccinul”, a declarat Sigurd Hortemo, medic la Agenţia Norvegiană a Medicamentului, într-o conferinţă de presă comună cu Institutul Norvegian de Sănătate Publică.

Toate cele trei persoane au sub 50 de ani.

Autoritatea europeană de reglementare EMA ar urma să investigheze cele trei incidente, a adăugat Hortemo.

”Au simptome foarte neobişnuite: sângerare, cheaguri de sânge şi un nivel scăzut al trombocitelor”, a declarat pentru NRK Steinar Madsen, director medical la Agenţia Norvegiană pentru Medicamente.

El a precizat că cele trei persoane chiar se simt rău, iar  situaţia este tratată cu foarte multă seriozitate şi că autorităţile au fost notificate sâmbătă în legătură cu aceste cazuri.

Reprezentanţii AstraZeneca nu au putut fi contactaţi pentru a comenta situaţia.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.