UPDATE-Israelul anunţă că l-a asasinat pe ministrul iranian al Informaţiilor Esmail Khatib

UPDATE-Israelul anunţă că l-a asasinat pe ministrul iranian al Informaţiilor Esmail Khatib

Armata israeliană l-a ”eliminat” pe ministrul iranian al Informaţiilor Esmail Khatib, anunţă miercuri ministrul israelian al Apărării Israel Katz, relatează The Associated Press.

Iranul nu a confirmat imediat moartea lui Khatib.

Asasinarea lui Esmail Khatib are loc după asasinarea marţi a şefului securităţii iraniene Ali Larijani şi a comandantului forţei paramilitare Basij, un corp de voluntari din cadrul Gardienilor Revoluţiei, generalul Gholam Soleimani.

Katz a anunţat că ”surprinze importante sunt aşteptate toată ziua, azi (miercuri), pe toate fronturile”, fără să facă alte precizări.

Departamentul american al Trezoreriei, care l-a sancţionat pe Khatib în 2022, acuzând Ministerul iranian al Infirmaţiilor de implicare în activităţi cibernetice împotriva Statelor Unite şi aliaţilor săi”, estima că acesta s-a născut în 1960 sau 1961.

Khatib s-a născut la Ghayenat, în provincia Khorasanul de Sud, potrivit Trezoreiei.

El ”conduce mai multe reţele de actori ai ameninţării cibernetice implicaţi în spionaj cibernetic şi atacuri (de tip) ransomware, în susţinerea scopurilor politice ale Iranului”, îl acuza la acea vreme Trezoreria.

”În afară de desfăşurarea unor activităţi cibernetice rău-voitoare care au afectat site-uri ale Guvernului albanez, actori cibernetici (din cadrul Ministerului iranian al Informaţiilor) au fost responsabili de divulgarea unor documente pe care le-a prezentat ca provenind de la Guvermul albanez şi unor informaţii personale ale unor rezidenţi albanezi”, acuza ea.

Trezoreria americană a desemnat Ministerul iranian al Informaţiilor - într-o altă serie de sancţiuni - drept ”unul dintre principalele serivcii de securitate ale Guvernului iranian responsabile de încălcări grave ale drepturilor omului”.

”Sub conducerea sa, Ministerul Informaţiilor a reprimat un număr mare de apărători ai drepturilor omului, activiste ale drepturilor femeilor, jurnalişti, cineaşti şi membri ai grupurilor minorităţilor etnice”, a acuzat ea.

Ministerul iranian al Informaţiilor ”a persecuritat în mod agresiv atât persoane care semnalau abuzuri şi încălcări ale drepturilor omului în Iran, cât şi familiile acestora, şi a supus deţinuţi torturii în centre de detenţie secrete în timpul mandatului său”.

În iunie 2025, Khatib afirma că Iranul a intrat în posesia unor documente privind programul nuclear al Israelului.

Directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) Rafael Grossi declara atunci că informaţiile pe care Iranul pretindea că le deţine despre programul nuclear al Israelului ”par să se refere” la Centrul de Cercetare Nucleară Soreq.

Soreq, situat la aproximativ 20 de kilometri sud de Tel Aviv, este un laborator naţional israelian de ştiinţe nucleare, înfiinţat în 1958, cu activitate în ştiinţe nucleare, siguranţa radiologică şi fizică aplicată.

Esmail Khatib era un cleric şiit care a deţinut diverse posturi în cadrul sistemului judicar iranian şi Ministerului Informaţiilor.

El a fost un combatant al Gardienilor Revoluţiei în Războiul din Irak, în anii '80, şi a fost rănit în luptă.

Iranul nu a recunoscut imediat moartea lui Esmail Khatib.

Televiziunea de stat transmitea, în acelaşi timp, în direct imagini cu cortegiul funebru al şefului securităţii iraniene Ali Larijani, comandantului Forţei Basij din cadrul Gardienilor Revoluţiei Gholam Soleimani şi altor conducători iranieni, al Teheran.

Mii de persoane au luat parte la un cortegiu, în spatele unei semiremorci, pe platforma căreia care erau aşezate rămăşiţele portrete, între alţii, ale lui Ali Larijani şi ale fiului acestuia - de asemenea ucis într-un atac israelian.

Ele agitau steaguri iraniene.

Tot mai multe manifestaţii largi de susţinere a regimului au loc de la începutul războiului, în timp ce Israelul continuă să asasineze lideri de rang înalt ai teocraţiei iraniene, după asasinarea liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, la începutul războiului, la 28 februarie.

Armata israeliană a afirmat, la anunţarea ”eliminării” lui Esmail Khatib, că Ministerul iranian al Informaţiilor deţine ”capacităţi de informaţii avansate” şi desfăşoară operaţiuni în întraga lume, inclusiv în Israel.

”Khatib a jucat un rol important în recenta contestare din Iran, atât în arestarea şi uciderea unor protestatari, cât şi în modelarea evaluării serviciilor de informaţii ale regimului”, potrivit armatei israeliene.

”El a operat în acelaşi fel împotriva cetăţenilor iranieni în timpul conestării (de după moartea lui) Mahsa Amini”, acuză armata israeliană.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor