Candidatul En Marche!, Emmanuel Macron, este noul preşedinte ales al Franţei. Rezultatele parţiale transmise de Ministerul francez de Interne arată că Macron a obţinut 65,51% din voturi, după numărarea a 95% din sufragii. La 39 de ani, candidatul de centru devine cel mai tânăr preşedinte din istoria celei de a V-a Republici. Marine Le Pen şi-a recunoscut înfrângerea într-un discurs ţinut imediat după închiderea urnelor, în timp ce Macron a spus că o “nouă pagină s-a deschis” pentru Franţa - “cea a speranţei şi încrederii regăsite”. În discursul susţinut pe esplanada de la Luvru, în faţa a zeci de mii de susţinători, Emmanuel Macron a promis să unifice ţara şi să se ridice la înălţimea provocărilor, pentru că lumea şi Europa "aşteaptă ca Franţa să îi uimească, Franţa să fie ea însăşi”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE  00:58 - Macron a obţinut 65,51% din sufragii, a anunţat Ministerul francez de Interne, după numărarea a 95% dintre voturi

Emmanuel Macron a obţinut 65,51% din sufragii, a anunţat Ministerul francez de Interne, după numărarea a 95% dintre voturi, relatează CNN.

Contracandidata sa, Marine Le Pen, a obţinut 34,49% din sufragii.

UPDATE 00:19 - Marine Le Pen a obţinut un număr record de voturi pentru un reprezentant al Frontului Naţional în alegeri

Marine Le Pen a obţinut un număr record de voturi pentru un reprezentant al Frontului Naţional în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale de duminică, din Franţa, relatează AFP.

Le Pen, înfrântă de candidatul de centru Emmanuel Macron, a obţinut 8,9 milioane de voturi, potrivit agenţiei internaţionale.

Recordul precedent al candidatei de extremă-dreaptă a fost înregistrat în primul tur de scrutin şi a fost de 7,7 milioane de sufragii.

Tatăl lui Marine Le Pen, Jean-Marie Le Pen, a obţinut puţin pste 5.250.000 de voturi.

De la Chalet du Lac, din apropiere de Bois de Vincennes, unde a organizat petrecerea de după alegeri, Marine Le Pen a salutat un “rezultat istoric şi masiv” în favoarea sa. Ea a promis o “transformare profundă” a mişcării sale, Frontul Naţional, care va deveni “o nouă forţă politică”.

UPDATE 00:07 - Macron le promite francezilor că va unifica ţara

Preşedintele-ales al Franţei, Emmanuel Macron, a rostit un al doilea discurs după anunţarea rezultatelor scrutinului, promiţându-le alegătorilor săi strânşi la Luvru să unifice ţara şi să se ridice la înălţimea provocărilor, pentru că lumea şi Europa "aşteaptă ca Franţa să îi uimească, Franţa să fie ea însăşi”.

În jurul orei locale 22.30 (23.30), Macron a ieşit singur din Palatul Luvru şi a traversat curtea, trecând pe lângă piramidele de sticlă, simbol ale Parisului, şi salutând zecile de mii de alegători care îl aşteptau.

El a parcurs distanţa destul de mare în acordurile "Odei Bucuriei", imnul european.

În discursul rostit în faţa mulţimii entuziasmate, el le-a mulţumit susţinătorilor săi pentru eforturile depuse şi pentru sacrificiile făcute. "În această seară aţi câştigat! Franţa a câştigat!”, a spus preşedintele ales, adăugând: “Ceea ce am făcut noi luni la rând nu are nici precedent, nici echivalent”.

El le-a transmis un mesaj francezilor care l-au votat “pentru a apăra republica în faţa extremismului”. “Cunosc dezacordurile noastre, le voi respecta, dar voi fi fidel angajamentelor asumate. Eu voi apăra republica”, a spus el, în aplauzele mulţimii.

Susţinătorilor lui Le Pen, preşedintele ales le-a transmis că le respectă nemulţumirile şi convingerile şi şi-a luat angajamentul să facă “totul, în următorii cinci ani, să nu mai aibă nici un motiv să voteze pentru extreme”.

“În această seară nu există decât femeile şi bărbaţii francezi, poporul francez reunit”, a afirmat el, salutând “energia poporului Franţei”.

“În această seară, Europa, lumea ne priveşte”, a spus Macron, precizând că Europa şi întreaga lume aşteaptă din partea Franţei să apere “spiritul (Epocii – n.r.) Luminilor, ameninţat”, libertăţile şi pe cei oprimaţi, să aducă “un nou umanism, al unei lumi mai sigure, cu libertate apărată, cu creştere economică, justiţie, mai multă ecologie”.

“Aşteaptă să fim, în sfârşit, noi!”, a subliniat preşedintele ales al Franţei.

“Sarcina care ne aşteaptă, dragi concetăţeni, este imensă”, a spus Macron, prezentând priorităţile sale, printre care reformarea Europei, asigurarea securităţii şi creşterea economică.

Într-un mesaj adresat alegătorilor săi, în vederea scrutinului legislativ din iunie, el a pledat pentru formarea unei “majorităţi a schimbării”. “Nu vom ceda în faţa fricii, nu vom ceda în faţa diviziunilor, nu vom ceda în faţa minciunilor, ironiei”, a promis el.

“Ştiu că nu va fi uşor, în fiecare zi sarcina va fi dificilă. Vă voi spune de fiecare dată adevărul, iar fervoarea voastră, energia voastră (…) vor câştiga”, a dat asigurări viitorul lider de la Elysee.

“Voi reuni şi voi împăca, pentru că vreau unitatea poporului nostru şi ţării noastre”, a mai promis Emmanuel Macron.

“Vă voi servi cu modestie, cu forţă, vă voi servi în numele devizei noastre: Libertate, Egalitate, Fraternitate. Vă voi servi cu loialitate (…), cu iubire. Trăiască Republica, trăiască Franţa!”, a conchis el.

La final, pe scenă i s-au alăturat familia şi apropiaţii.

Anterior, Macron a rostit un discurs solemn de la sediul de campanie, în cursul căruia a transmis un mesaj de unitate întregului popor din Hexagon, dar şi Europei.

UPDATE 23:16 - Ministerul francez de Interne a confirmat oficial că Emmanuel Macron este noul preşedinte ales al Franţei

Ministerul francez de Interne a confirmat oficial că Emmanuel Macron este noul preşedinte-ales al Franţei, relatează CNN.

Ministerul nu a oferit alte detalii.

UPDATE 23:04 - Macron, a obţinut 62,47% din voturi a anunţat Ministerul francez de Interne după numărarea a 77% dintre sufragii

Candidatul de centru la alegerile prezidenţiale din Franţa, Emmanuel Macron, a obţinut 62,47% din voturi, a anunţat Ministerul francez de Interne după numărarea a 77% dintre sufragii, relatează CNN.

Contracandidata sa, Marine Le Pen, a obţinut 37,53% din voturi, potrivit aceloraşi date.

UPDATE 22:55 - Emmanuel Macron a obţinut 61,7% din voturi la alegerile prezidenţiale din Franţa - rezultate parţiale

Emmanuel Macron a obţinut 61,7% din voturi la alegerile prezidenţiale din Franţa, a anunţat ministrul francez de Interne, Matthias Fekl, după numărarea a 50% dintre voturi.

Contracandidata sa, Marine le Pen, a obţinut 38,3% dintre cele aproximativ 20 de milioane de sufragii numărate.

UPDATE  22:23 - Macron transmite în primul său discurs ca preşedinte ales un mesaj de unitate francezilor şi Europei

Preşedintele ales al Franţei, Emmanuel Macron, a transmis duminică seara, în discursul său, susţinut la sediul de campanie, un mesaj de unitate întregului popor din Hexagon, dar şi Europei.

Macron le-a mulţumit “din suflet” celor care l-au votat şi l-au susţinut. “Voi depune toată energia pentru a fi demn de încrederea voastră”.

El a dat asiguări că nu va ceda, în pofida dificultăţilor cu care "ne confruntăm de prea mult timp".

Noul preşedinte al Franţei a vrut să transmită “un salut republican adversarei” sale Marine Le Pen şi a transmis un mesaj electoratului acesteia. “Cunosc diviziunile naţiunii noastre, care i-au împins pe unii la vot extrem, cunosc furia, îndoielile, anxietăţile pe care o parte dintre voi le-au exprimat”, a spus Macron, dând asigurări că va depune eforturi să îi protejeze “pe cei mai fragili” dintre francezi.

El a promis că va asigura “securitatea”, garantând “unitatea naţiunii”. “Toţi împreună, poporul Franţei, avem îndatoriri faţă de ţara noastră. Suntem moştenitorii unei istorii măreţe şi a unui mesaj umanist măreţ adresat lumii. Această istorie şi acest mesaj trebuie să le transmitem copiilor noştri. Dar, mai important, trebuie să le purtăm către viitor şi să le dăm o nouă sevă”, a insistat el.

“Voi apăra Franţa, interesele sale”, a promis Macron.

"Voi apăra Europa, comunitatea destinelor pe care şi-au oferit-o popoarele continentului nostru. Civilizaţia noastră este miza, modul nostru de a trăi, de a fi liberi, de a ne promova valorile, demersurile comune, speranţele”, a mai arătat el, spunând că vrea să amelioreze “relaţia dintre Europa şi popoarele care o formează”.

UPDATE 21:51 - Emmanuel Macron ar urma să depună jurământul pe 14 mai - surse

Transferul puterii între preşedintele în exerciţiu, Francois Hollande, şi preşedintele-ales, Emmanuel Macron, ar urma să aibă loc pe 14 mai, au declarat surse citate sub acoperirea anonimatului de Le Figaro.

Luni, Macron urmează să aibă prima apariţie oficială alături de preşedintele în exerciţiu, Francois Hollande, la Arcul de Triumf, pentru ceremonia anuală la Mormântul Soldatului Necunoscut, care comemorează predarea forţelor naziste din 1945.

Apoi, pe parcursul săptămânii, Guvernul socialist al lui Hollande va demisiona, deschizând calea către învestirea în funcţie a preşedintelui-ales. Guvernul premierului Bernard Cazeneuve va continua să se ocupe de afacerile la zi, până când noul şef al statului va depune jurământul.

După ce va fi învestit în funcţie, Macron va numi un nou premier, care va forma un cabinet. În 2012, tot Guvernul a fost numit în două zile.

CITEȘTE ȘI Jean-Marie Le Pen consideră că poziţia fiicei sale, Marine, privind UE este responsabilă pentru înfrângerea acesteia

UPDTAE 21:41 - Victoria lui Macron la alegerile prezidenţiale din Franţa a fost salutată de liderii de la Paris şi de cei europeni

Victoria lui Emmanuel Macron în alegerile prezidenţiale din Franţa a fost salutată atât de liderii de la Paris, cât şi de cei europeni.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că francezii au ales “un viitor european”.

Franţa rămâne “în centrul Europei », a scris pe Twitter şeful diplomaţiei germane, Sigmar Gabriel.

La rândul său, premierul britanic Theresa May “îl felicită călduros” pe Macron, a spus purtătorul ei de cuvânt.

La Paris, preşedintele francez Francois Hollande l-a “felicitat călduros” pe Emmanuel Macron, potrivit unui comunicat

“L-am sunat în această seară (duminică – n.r.) pe Emmanuel Macron pentru a-l felicita călduros pentru alegerea sa la Preşedinţia Republicii”, a afirmat Hollande într-un comunicat.

Victoria sa detaşată confirmă “că majoritatea concetăţenilor noştri au vrut să se reunească în jurul valorilor Republicii şi să îşi marcheze ataşamentul faţă de Uniunea Europeană, precum şi deschiderea Franţei în lume”, a adăugat el.

“Stânga de la guvernare” trebuie să aibă o contribuţie la mandatul de cinci ani, a aprecizat premierul Bernard Cazeneuve. El a salutat “luciditatea alegătorilor” care au “respins proiectul funest al extremei-drepte”.

La rândul său, ministrul francez de Externe l-a felicitat pe noul preşedinte

UPDATE 21:31 - Macron spune că victoria sa a deschis o "pagină nouă" pentru Franţa, " speranţei şi încrederii regăsite”

Noul preşedinte-ales al Franţei, Emmanuel Macron, a declarat pentru AFP că o “nouă pagină s-a deschis” pentru Franţa, “cea a speranţei şi încrederii regăsite”.

“O nouă pagină din istoria noastră lungă se deschide în această seară (duminică – n.r.). Vreau să fie cea a speranţei şi încrederii regăsite”, a spus el.

UPDATE 21:22 - Marine Le Pen: Francezii au votat pentru continuitate

Candidata de extremă-dreapta Marine Le Pen şi-a recunoscut înfrângerea în cursa pentru Elysee, în discursul rostit duminică seara, la scurt timp după închiderea urnelor, i-a urat noroc contracandidatului său Emmanuel Macron şi a încercat să mobilizeze electoratul Frontului Naţional pentru alegerile legislative din iunie.

 "I will head the fight for those who choose #France!" - #LePen defiant after #Presidentielle2017 #LIVE stream ➡️ https://t.co/KhIT2KazF9 pic.twitter.com/ULsmVx9X3n

— FRANCE 24 English (@France24_en) May 7, 2017

“Francezii au ales un nou preşedinte al Republicii şi au votat pentru continuitate”, a afirmat candidata Frontului Naţional.

Ea a anunţat că a discutat cu Macron pentru a-l felicita şi i-a urat noroc pentru a face faţă “provocărilor cu care se confruntă Franţa”.

“Vreau să le mulţumesc celor 11 milioane de francezi care mi-au acordat vocea şi încrederea lor, precum şi militanţilor care m-au susţinut şi însoţit pe tot parcursul campaniei”, a spus ea.

Le Pen a afirmat că votul “istoric” din Franţa au făcut din formaţiunea sa principala forţă de opoziţie din ţară.

Ea a admis, însă, că Frontul Naţional trebuie să se reînnoiască pentru a se ridica la înălţimea aşteptărilor francezilor.

Discursul, care a durat aproximativ patru minute, a fost, practic, un apel de mobilizare a electoratului pentru alegerile legislative din 8 iunie.


Emmanuel Macron ar fi obţinut 65,099% din voturi, arată un exit-poll difuzat de France 24. 

Candidata de extremă-dreapta Marine Le Pen ar fi obţinut 34,9% din voturi.

Potrivit unui sondaj realizat de Kantar Sofres-Onepoint la ieşirea de la urne, Macron ar fi obţinut 65,5% din sufragii, iar Le Pen 34,5%.

Institutul Elabe estimează că Macron a obţinut 65.9% din voturi, iar Le Pen 34,1%, relatează BFMTV.

 

BREAKING |#Macron's supporters going absolutely wild as the news announced his victory #Presidentielles2017pic.twitter.com/nWnXxC5bH8

— Vocal Europe (@thevocaleurope) May 7, 2017

Sute de susţinători ai lui Macron, strânşi pe Esplanada de la Luvru, au aplaudat la aflarea rezultatelor şi au agitat drapele ale Franţei. Noul preşedinte ales urmează să ajungă în faţa mulţimii pentru a rosti un discurs.

CITEȘTE ȘI UPDATE - Alegeri prezidenţiale în Franţa: Secţiile de votare s-au închis. Rata de participare ar urma să ajungă la 74%. Emmanuel Macron ar fi obţinut 62,5% din voturi, potrivit presei belgiene

Rata de absenteism la alegerile prezidenţiale din Franţa, estimată la 25,3% de institutul IPSOS, este cea mai mare după 1969, relatează France24.

În plus, aproximativ 4,2 milioane de voturi sunt nule.

Rata de absenteism a fost de 25,5%, potrivit exit-pollului Kantar Sofres-Onepoint.

La Chalet-du-Lac, în apropiere de Bois de Vincennes, susţinătorii lui Le Pen, în număr relativ mic, au cântat imnul Franţei după ce au fost publicate exit-polluri.


Toate secţiile de vot din Franţa s-au închis până la ora locală 20 (21 ora României).

Rata de participare la al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Franţa ar urma să ajungă la 74% la ora locală 20 (21 ora României), când se vor închide şi ultimele secţii din Hexagon, potrivit unei estimări făcute de institutul Elabe pentru BFMTV.

Peste 80% dintre francezii cu drept de vot s-au prezentat la urne în al doilea tur de scrutin din 2012, câştigat de Francois Hollande.

Aproape 47 de milioane de francezi au fost chemaţi la urne, la una din cele 69.245 de secţii deschise atât în Hexagon, precum şi în teritoriile de peste mări ale Franţei.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.