O personalitate a informaticii, dar şi a sportului, miliardarul şi filantropul Paul Allen, care a fondat în 1975, împreună cu Bill Gates, gigantul american Microsoft şi a supravieţuit în două rânduri cancerului, a murit în urma unei recidive la vârsta de 65 de ani, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un val de personalităţi a reacţionat după moartea sa, inclusiv fostul său asociat şi mult timp CEO Microsoft Bill Gates, cu care s-a certat când a părăsit grupul, în anii '80. 

Salutând unul dintre ”cei mai apropiaţi prieteni”, care ”merita mai mult timp”, Bill Gates a apreciat că ”informatica personală nu ar fi existat niciodată fără el”, potrivit unui comunicat citat de presa americană.

”Cu o mare tristeţe, anunţăm moartea fondatorului nostru Paul Allen, confondator al Microsoft”, a anunţat întreprinderea Vulcan, înfiinţată şi deţinută de către miliardar, precizând că acesta a decedat ”luni după-amiaza, 15 octombrie 2018, în urma unor complicaţii ale unui limfom non-Hodgkin, la Seattle”, în nord-vestul Statelor Unite, oraşul său natal.

Paul Allen a anunţat la începutul lui octombrie că această boală, tratată prima oară în 2009, a recidivat, dar că medicii erau ”oprimişti”. El a supravieţuit şi altei forme de cancer, limfomul Hodgkin, cu care a fost diagnosticat în 1982.

”Fratele meu era o persoană remarcabilă în toate privinţele”, a declarat sora sa, Jody, într-un comunicat difuzat de Vulcan, salutând ”omul tehnologiei şi filantropul”.

”PIONIER”, ”VIZIONAR”

Paul Allen a fondat Microsoft împreună cu Bill Gates în 1975, după care a plecat în 1983, supărat pe fostul său asociat, pe care avea să-l acuze mai târziu că a încercat să-l ”înşele” atunci când se gândea să plece şi se recupera după primul cancer.

În lipsa unui acord asupra preţului acţiunilor sale, Paul Allen şi-a păstrat părţile, care i-au constituit averea atunci când le-a vândut, către anul 2000.

Averea sa era estimată la 20,3 miliarde de dolari luni seara de către revista Forbes.

Steve Ballmer, alt fost lider Microsoft şi fost CEO al grupului, pe care Paul Allen l-a acuzat de asemenea că a încercat să-l înţele în anii '80, a evocat pe Twitter ”un mare mentor”.

CEO-ul grupului Sundar Pichai a salutat, la rândul său un ”mare pionier” al lumii tehnologiei.

La trei ani după ce a plecat de la Microsoft, Allen a înfiinţat Vulcan, pentru a-i gestiona diverse acivităţi în domeniile culturii, imobiliar şi sportului. El  era proprietarul echipei de fotbal american Seattle Seahawks şi de baschetbal Trail Blazers din Portland.

La fel ca mulţi miliardari, între care şi Bill Gates, Paul Allen era un filantrop înfocat, mai ales în lumea sănătăţii.

În pofida poveştii complicate cu gigantul software, CEO-ul Microsoft Satya Nadella a salutat memoria cofondatorului grupului, care ”a creat produse, experienţe şi instituţii magice, iar făcându-le (...) a schimbat lumea”, potrivit unuicomunicat.

Lumea sportului i-a adus de asemenea un omagiu, inclusiv preşedintele Ligii Naţionale de Fotbal american (NFL) Roger Goodell, care a apreciat, într-un comunicat, că ”pasiunea sa pentru joc, combinată cu hotărârea sa liniştită, au condus la o organizaţie model atât pe teren, cât şi în afara lui”.

Preşedintele NBA (baschet) Adam Silver a salutat ”viziunea” şi ”generozitatea” celui dispărut.

”El a muncit neîntrerupt alături de consilierii noştri medicali, pentru a identifica noi mijloace de a face jocul mai sigur”, a salutat Goodell.

”Ne vei lipsi. Îţi mulţumim, te iubim”, a scris pe Twitter echipa Trail Blazers.

Paul Allen a înfiinţat de asemenea Stratolaunch, o întreprindere care a construit un avion uriaş, capabil să lanseze rachete în spaţiu, care este testat în prezent în California. Întreprinderea a salutat un ”vizionar”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.