Preşedintele american Joe Biden a discutat, duminică, cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, a declarat un purtător de cuvânt al Casei Albe. Este prima conversaţie între cei doi lideri în mai bine de două săptămâni, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - 

Preşedintele american Joe Biden "şi-a reiterat poziţia clară" privind o eventuală invazie a oraşului Rafah de la frontiera cu Gaza, a anunţat Casa Albă.

Un comunicat emis de Casa Albă nu a oferit mai multe detalii despre această parte a conversaţiei. Washingtonul a declarat că nu ar putea susţine o operaţiune la Rafah fără un plan umanitar adecvat şi credibil.

Mai devreme, purtătorul de cuvânt al Casei Albe pe probleme de securitate naţională, John Kirby, a declarat că Israelul a fost de acord să asculte preocupările şi gândurile SUA înainte de a lansa o invazie.

"Preşedintele şi-a reafirmat angajamentul său ferm faţă de securitatea Israelului", se arată în comunicat.

Cei doi lideri au trecut în revistă discuţiile menite să asigure eliberarea unora dintre ostaticii reţinuţi de la atacul din 7 octombrie al Hamas, coroborat cu o încetare imediată a focului în Gaza.

De asemenea, au discutat despre un ritm mai alert al livrărilor de ajutoare, inclusiv despre pregătirile pentru deschiderea unor noi puncte de trecere în Gaza.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Purtătorul de cuvânt a precizat că un comunicat urmează să fie emis, dar nu a oferit detalii.

Înainte de convorbire, o sursă americană familiarizată cu situaţia declara că Biden şi Netanyahu vor discuta despre perspectivele unui acord de încetare a focului pentru a obţine eliberarea unora dintre ostaticii reţinuţi de la atacul din 7 octombrie, condus de Hamas..

Cei doi lideri au vorbit ultima dată la 13 aprilie, după ce Iranul a lansat rachete şi drone împotriva Israelului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.