Comandamentul Central al SUA a anunţat că forţele sale au început să lanseze atacuri de „autoapărare” împotriva Iranului, marţi la ora 17:00 ET (24:00, ora României), ca răspuns la doborârea unui elicopter Apache al armatei SUA. Ulterior, CENTCOM a anunţat încetarea operaţiunii.
UPDATE - SUA a încheiat atacurile ca răspuns la doborârea unui elicopter, anunţă Comandamentul Central
Armata americană a încheiat atacurile de autoapărare împotriva Iranului ca răspuns la doborârea unui elicopter Apache american, potrivit Comandamentului Central al SUA.
"Forţele CENTCOM au atacat staţiile de apărare aeriană iraniene, staţiile de control la sol şi staţiile radar de supraveghere din apropierea Strâmtorii Ormuz cu muniţii de precizie provenite de la avioanele de vânătoare ale Forţelor Aeriene şi Marinei SUA", a anunţat CENTCOM pe X.
Armata americană a precizat că atacurile marchează un "răspuns proporţional" la atacurile recente asupra forţelor americane şi a navelor internaţionale în apele regionale.
UPDATE - Televiziunea de stat a Iranului a afirmat că atacurile americane din sudul ţării au lovit două rezervoare de apă, relatează CNN.
Atacurile au întrerupt alimentarea cu apă în zona districtului Bamani, situat în apropierea oraşului Sirik din sudul Iranului, a relatat IRIB.
"Situaţia este calmă acum", a transmis televiziunea de stat, după ce mai multe surse media au relatat anterior despre explozii pe coasta de sud a Iranului, în apropierea strâmtorii Ormuz.
UPDATE - Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a declarat că niciun atac din partea Statelor Unite nu va rămâne "fără răspuns", după ce SUA au lansat un nou val de lovituri de represalii asupra Iranului în urma doborârii unui elicopter militar.
"În ciuda înfrângerilor suferite pe câmpul de luptă, SUA au ales să ne testeze determinarea. Puternicele noastre forţe armate nu vor lăsa niciun atac sau ameninţare fără răspuns", a scris Araghchi într-o postare pe X. "Părăsiţi regiunea noastră dacă vreţi să fiţi în siguranţă", a avertizat ministrul de externe.
Declaraţia a venit după ce SUA au efectuat lovituri iniţiale care au vizat sistemele iraniene de apărare aeriană şi radar din jurul Strâmtorii Ormuz, au declarat două surse pentru CNN.
UPDATE - Iranul a lansat rachete şi drone către ţinte americane din regiune, a anunţat, la rândul său, Corpul Gărzilor Revoluţiei Islamice (IRGC) într-o postare pe Telegram, miercuri dimineaţa, ora locală.
Declaraţia a fost făcută după ce SUA au anunţat că efectuează lovituri de represalii asupra Iranului pentru doborârea unui elicopter al armatei americane. Au fost auzite explozii în oraşele iraniene Sirik şi Minab, precum şi pe Insula Qeshm, a relatat agenţia de ştiri semi-oficială Tasnim.
UPDATE - Preşedintele Donald Trump a declarat marţi că doreşte o ripostă "foarte puternică" după ce un elicopter american a fost doborât de Iran.
"Răspunsul ar trebui să fie foarte puternic, foarte puternic", a spus preşedintele american, într-o discuţie la telefon cu un jurnalist de la ABC News. Acesta precizează că discuţia s-a încheiat chiar înainte ca Statele Unite să anunţe că lansează atacuri împotriva Iranului.
"Vorbeam la telefon cu Trump în momentul în care CENTCOM a anunţat loviturile de represalii ale SUA împotriva Iranului. Iată ce a spus: Cred că este foarte important să răspundem. Au doborât un elicopter, iar noi răspundem chiar în acest moment. El a adăugat: Acesta este un răspuns la ceea ce au făcut cu elicopterul nostru aseară şi cred că răspunsul trebuie să fie foarte puternic, foarte dur, şi exact asta este" - a relatat pe X jurnalistul Jonathan Karl.
UPDATE - Au fost auzite zgomote de explozii în estul provinciei iraniene Hormozgan, pe coasta sudică a Iranului, a relatat agenţia de presă Fars, în timp ce Comandamentul Central al SUA a declarat că forţele sale au început să lanseze lovituri de "autoapărare" împotriva Iranului, după distrugerea unui elicopter Apache al armatei americane.
Presa de stat iraniană a confirmat, de asemenea, că un proiectil a lovit oraşul Sirik.
ŞTIREA INIŢIALĂ:
"Forţele Comandamentului Central al SUA (CENTCOM) au început astăzi, la ora 17:00 (ora Coastei de Est), să lanseze atacuri de autoapărare împotriva Iranului, la ordinul Comandantului Suprem, ca răspuns la doborârea de ieri a unui elicopter Apache al Armatei SUA. Misiunea reprezintă un răspuns proporţional la agresiunea nejustificată a Iranului", informează o postare pe X a CENTCOM.
Anterior, preşedintele SUA, Donald Trump, declarase că armata americană l-a informat că Iranul a doborât un elicopter Apache, care s-a prăbuşit în largul coastelor Omanului. El a spus că SUA "nu au de ales şi vor trebui să răspundă la acest atac".
Elicopterul a fost doborât de o dronă iraniană de tip Shahed, potrivit unei surse citate de CNN. Cei doi membri ai echipajului elicopterului au fost salvaţi de o ambarcaţiune fără echipaj, o dronă marină, a anunţat armata americană marţi dimineaţă.
După ce preşedintele SUA a acuzat Iranul că a doborât un elicopter Apache în largul coastelor Omanului, ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a îndemnat forţele străine să părăsească Strâmtoarea Ormuz, pentru că altfel riscă să se afle "în pericol constant".
"Forţele străine aflate în apropierea teritoriului nostru se află într-un risc constant din cauza propriilor erori umane, a accidentelor simple sau a riscului de a fi prinse în foc încrucişat", a scris Araghchi marţi într-o postare pe X. "Pentru a reduce riscul, cea mai bună soluţie este ca forţele străine să părăsească, cât mai curând posibil, un mediu care nu va fi niciodată ospitalier pentru o prezenţă ostilă", a adăugat el ameninţător.
Ministrul iranian de externe a adăugat că, deşi Teheranul preferă "limbajul diplomaţiei", luptătorii săi curajoşi au arătat că ştiu să vorbească şi alte limbi, făcându-se ecoul unei declaraţii similare făcute anterior de principalul negociator al Iranului, Mohammad Bagher Ghalibaf, relatează CNN.
Ministrul iranian de externe a mai spus că Strâmtoarea Ormuz nu este considerată ca fiind apă internaţională, ci este împărţită între Iran şi Oman.
El a avertizat că armata iraniană se află în alertă permanentă pentru "orice încălcare a spaţiului aerian, a teritoriului sau a apelor teritoriale ale Iranului".




























