UNICEF a anunţat luni după-amiază evacuarea unui număr de 47 de copii blocaţi într-un orfelinat din enclava rebelă a metropolei Alep. O parte dintre copii sunt în stare critică, răniţi de bombardamente şi deshidrataţi. În operaţiunea de evacuarea a copiilor au fost implicaţi reprezentanţii Semilunii Roşii şi Crucii Roşii, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ei au avut prioritate şi au fost primii evacuaţi cu autobuzele după reluarea operaţiunilor”, a declarat purtătorul de cuvânt Krista Armstrong.

Anterior, un director regional al organizaţiei a precizat că cei 47 de copii au fost evacuaţi în siguranţă, deşi unii sunt în stare critică.

Ministrul de Externe al Turciei a anunţat că circa 12.000 de civili au fost evacuaţi până în acest moment din estul metropolei Alep.

Zeci de autobuze au plecat din enclava rebelă către zonele rurale controlate de insurgenţi în vestul metropolei Alep.

Evacuările sunt rezultatul unor negocieri intense dintre Rusia – principalul susţinător al preşedintelui sirian Bashar al-Assad – şi Turcia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.