Scurgerea de informaţii de la Pentagon a fost urmărită de utilizatorii unui grup de chat pentru jocuri video care se certau pe tema războiului din Ucraina. O analiză sugerează că documentele ultrasecrete au fost împărtăşite pentru prima dată pe camere de chat cu circuit închis pentru gameri, găzduite de serverele Discord. Provenienţa bizară a scurgerii de informaţii poate părea neobişnuită, dar nu este nici pe departe prima dată când o dispută între gameri declanşează o breşă de securitate, scrie The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un set de documente scurse de la Pentagon pare să fi fost împărtăşit iniţial pe platforma de chat pentru jocuri video Discord, în încercarea de a câştiga o discuţie în contradictoriu despre războiul din Ucraina izbucnită între gameri, potrivit analiştilor din domeniul informaţiilor din surse deschise.

Existenţa scurgerii de informaţii  de la Pentagon a fost dezvăluită public săptămâna trecută, atunci când documentele care arată numărul estimat de victime în teatrul de luptă de la Bahmut au început să circule pe reţelele sociale publice. Două versiuni ale acestor documente, dintre care una a fost modificată digital în mod grosolan pentru a subestima numărul victimelor ruseşti şi a-l supraestima pe cel al victimelor ucrainene, au fost distribuite între cei care urmăresc evoluţiile războiului. Una dintre ele, cu cifrele corecte, provenea dintr-o scurgere de pe 4chan, un forum haotic pentru imagini, unde se poate posta anonim, fiind cel mai bine cunoscut pentru că a dat naştere mişcării de extremă dreapta "alt-right". În acelaşi timp, un al doilea set de documente, care includea imaginea editată a documentelor, a fost transmis pe canalele pro-ruseşti de pe Telegram.

Cu toate acestea, niciuna dintre ele nu a fost sursa originală. Înainte de a ieşi pe internetul public, documentele au fost împărtăşite pe camere de chat cu circuit închis, găzduite de Discord, o aplicaţie de chat pentru gameri. Pe un server, numit "Minecraft Earth Map", 10 dintre documente au fost postate încă din 4 martie, cu o lună înainte de a apărea pe 4chan.

După o scurtă ceartă cu o altă persoană de pe server despre hărţile Minecraft şi războiul din Ucraina, unul dintre utilizatorii Discord a răspuns: "Poftim, ia nişte documente scurse" - ataşând 10 documente despre Ucraina, dintre care unele purtau însemnele "top secret", a explicat Aric Toler, analist la grupul de investigaţii Bellingcat.

Utilizatorul respectiv le-a găsit, la rândul său, pe un alt server Discord, administrat de şi pentru fanii YouTuber-ului filipinez WowMao, unde fuseseră postate 30 de documente cu trei zile mai devreme, alături de "zeci" de alte documente neverificate despre Ucraina.

Cu toate acestea, nici măcar acesta nu părea să fie sursa originală: un al treilea server Discord, numit, printre altele, "Thug Shaker Central", este posibil să fi fost locul unde documente au fost postate iniţial încă de la jumătatea lunii ianuarie.

Postările şi listele de canale arată că utilizatorii serverului erau interesaţi de jocuri video, muzică, creştinism ortodox şi fandom (cultură a fanilor cu interese comune) pentru popularul YouTuber "Oxide", arată Aric Toler, făcând referire la un canal YouTube cu tematică militară.

"Acest server nu era în mod special de natură geopolitică, deşi utilizatorii săi aveau o poziţie conservatoare fermă cu privire la mai multe probleme. Înjurăturile rasiale şi meme-urile rasiste erau împărtăşite pe scară largă", spun membrii Bellingcat..

PRECEDENTUL WAR THUNDER

Deşi amploarea şi sensibilitatea scurgerilor de informaţii sunt semnificative, nu este prima dată când apare o breşă în serviciile de informaţii în urma unei discuţii despre jocuri video. Un joc în special, simulatorul de luptă cu vehicule War Thunder, a devenit notoriu pentru cantitatea mare de scurgeri de informaţii legate de el, menţionează The Guardian.

Jocul, care are o reputaţie pentru acurateţe, are 70 de milioane de utilizatori la nivel mondial, ceea ce a dus la dispute regulate cu privire la echilibru şi acurateţe - ca urmare, utilizatorii au comis încălcări de securitate în cel puţin 10 cazuri separate începând cu 2020, adesea prin postarea de documente clasificate despre capacitatea armamentului activ, în încercarea de a argumenta îmbunătăţirea versiunii digitale a vehiculului.

În octombrie 2021, de exemplu, au fost postate detalii de proiectare clasificate despre tancul francez Leclerc pentru a câştiga o dispută privind viteza de rotaţie a turelei.

În iulie 2021, un utilizator care pretindea că este comandant de tancuri în armata britanică a postat documente despre structura blindajului vehiculului pentru a câştiga o dispută.

În luna ianuarie a acestui an, documente de proiectare care acopereau cel puţin cinci avioane de vânătoare diferite au fost postate de patru utilizatori diferiţi.

Jocul a devenit o asemenea oglindă pentru eşecurile serviciilor de informaţii, încât compania militară Raytheon a fost nevoită să nege informaţii conform cărora ar fi întrebat în mod special despre War Thunder ca parte a unui proces de autorizare de securitate, scrie The Guardian.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.