Un rechizitoriu al unui YouTuber german împotriva politicii partidului Angelei Merkel a depăşit cinci milioane de vizualizări joi, iar lideri creştin-democraţi întâmpină dificultăţi în a face faţă acestei înregistrări virale, cu trei zile înaintea alegerilor europene, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Această secvenţă de 55 de minute, postată online de Rezo sâmbătă, se intitulează ”Distrugerea CDU”, Uniunea Creştin Democrată, aflată la putere din 2005.

”Oamenii din CDU mint, fac politici împotriva avizului experţilor” şi ”ne distrug viaţa şi viitorul”, spune Rezo, în vârstă de vreo 20 de ani, cu ochi albaşti, în videoclip, atacând, cu statistici în sprijin, politica în lupta împotriva modificărilor climatice a Guvernului, în contextul în care Germania şi-a ratat, până în prezent, obiectivele cu privire la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Acest agent de influenţă - cu 700.000 de abonaţi pe YouTube şi 120.000 pe Twitter - reproşează de asemenea partidului de centru-dreapta deciziile care-i favorizează, în opinia sa, pe cei bogaţi.

El arată totodată cu degetul ”incompetenţa flagrantă” a formaţiunii pe tema drepturilor de autor sau în domeniul drogurilor.

Pentru a-şi susţine afirmaţiile, tânărul, care difuzează de obicei videoclipuri muzicale sau umoristice, se referă frecvent la date statistice, studii şi publicaţii către care publică linkuri.

El îi încurajează pe navigatorii pe Internet să se ducă a urne, duminică, în alegerile europene din Germania, ”altfel pensionarii vă vor decide viitorul”, insistă el.

Această tematică este în vogă în rândul tineretului german, persoanele în vârstă de peste 60 de ani reprezentând de-acum cel mai mare contingent de algători (36%).

Clasa politică germană este arătată cu regularitate cu degetul din cauza lipsei de investiţii în tehnologii cruciale, începând cu acoperirea cu Internet cu vizteză mare în ţară.

Clivajul generaţiilor în Germania este cu atât mai vizibil, odată cu creşterea popularităţii  "Fridays for future" - manifestaţii ale tinerilor, vinerea dimineaţa, în favoarea luptei împotriva modificărilor climatice.

Această mobilizare este denunţată cu regularitate de CDU, care-i îndeamnă pe elevi să rămână la cursuri.

SCURTĂTURI ”MENITE SĂ PROVOACE”

Surprinsă de caracterul viral al critcilor lui Rezo chiar înaintea alegerilor europene, care se anunţă dificile pentru marile partide tradiţionale, Annegret Kramp-Karrenbauer, şefa partidului şi presupusa protejată a lui Angela Merkel, a încercat ironia biblică.

”M-am întrebat de ce nu suntem atâ de responsabili de cele şapte plăgi ale Egiptului”, a declarat ea miercuri, în campanie, la Kiel.

Apoi, CDU a publicat joi o scrisoare deschisă în care-l tutuieşte pe agentul de influenţă şi-i reproşează că vrea să obţină clicuri.

Videoclipul lui Rezo face scurtături ”menite să provoace”. ”Deviza YouTuberilor sunt clicurile. deviza unui partid al poporului ca CDU este încrederea”, subliniază CDU.

Secretarul general al creştin-democraţilor, Paul Ziemiak, în vârstă de 33 de ani, care a denunţat iniţial critici ”false”, şi-a îmblânzit tonul joi şi l-a invitat pe Rezo la o întâlnire, în compania lui Philipp Amthor, un deputat în vârstă de 26 de ani.

”Noi nu facem totul bine. Tu ai enunţat puncte de critică justificate”, a recunoscut joi, pe Twitter, Ziemiak, un fost lider al tineretului în partid.

El a recunoscut că sunt progrese de făcut în privinţa ”protecţiei climatului” sau a reformei europene a drepturilor de autor în Europa, în legătură cu care partidul său ”nu a adoptat tonul bun”.

Această reformă, adoptată în martie de Parlamentul European, încadrează drepturile de autor pe Internet în mod mai strict, însă mulţi se tem de implementarea unor filtre automate pe platforme ca YouTube, care ar submina libertatea de a crea şi de exprimare.

CDU a renunţat să-i răspundă printr-un videoclip lui Rezo şi să încerce să se adreseze publicului acestuia. ”O capitulare”, ironizează cel mai tândut cotidian din ţară, tabloidul Bild.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.