Viceprim-ministrul britanic Angela Rayner a recunoscut miercuri că a plătit impozite mai mici decât se cuvenea la achiziţionarea unui apartament, după câteva zile de controverse pe această temă, care au pus din nou guvernul lui Keir Starmer într-o situaţie stânjenitoare. Politiciana laburistă, care a atribuit această eroare unor sfaturi „inexacte”, a declarat că a notificat autorităţile fiscale şi s-a adresat consilierului guvernamental în materie de etică, relatează AFP şi Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Prim-ministrul Keir Starmer a fost solidar cu vicepremierul său, afirmând în faţa Parlamentului că era „foarte mândru” să stea alături de adjuncta sa.

„Am fost cu adevărat şocată, pentru că eu credeam că am făcut totul corect”, a declarat Angela Rayner, în vârstă de 45 de ani, într-un interviu acordat Sky News. „M-am bazat pe sfaturile pe care le-am primit şi sunt devastată, pentru că am respectat întotdeauna regulile, lucru de care am fost întotdeauna mândră”, a spus ea.

La întrebarea dacă s-a gândit să demisioneze, Angela Rayner, care este şi ministru al locuinţelor, a răspuns, pe punctul de a izbucni în lacrimi, că a discutat despre acest subiect cu familia sa.

Devenită ţinta presei conservatoare, vicepremierul se află în centrul unei controverse după ce a cumpărat un apartament în Hove, o staţiune balneară în sudul Angliei. Ea ar fi economisit 40.000 de lire sterline (46.050 de euro) din impozitul legat de achiziţionarea acestei locuinţe, retrăgându-şi numele de pe titlurile de proprietate ale unei alte proprietăţi imobiliare situate în circumscripţia sa. În consecinţă, noul apartament era oficial singura sa proprietate imobiliară.

Ea este acuzată că în acest fel ar fi evitat în mod deliberat să plătească impozitul corespunzător.

Ea a declarat că a cerut sfatul unor avocaţi „care nu au luat în considerare în mod corespunzător” toate detaliile situaţiei sale personale, în special un fond creat pentru fiul său cu handicap.

„Nu am plătit taxele corespunzătoare la momentul achiziţiei”, a recunoscut ea, precizând că a contactat autoritatea fiscală pentru a informa că trebuie să plătească un impozit suplimentar pe proprietate.

Angela Rayner este o figură de stânga a Partidului Laburist. A crescut într-o locuinţă socială şi a părăsit şcoala fără a mai obţine o diplomă, la 16 ani, când a rămas însărcinată. A devenit mamă singură. Ulterior, a îngrijit persoane în vârstă, apoi a devenit reprezentantă sindicală înainte de a intra în politică.

Mărturisirea ei este stânjenitoare pentru Partidul Laburist, care se află în urma partidului populist Reform UK al lui Nigel Farage în sondajele de opinie, la doar un an după ce prim-ministrul Keir Starmer a obţinut una dintre cele mai mari victorii electorale din istoria modernă a Marii Britanii.

Rayner, în vârstă de 45 de ani, este uneori considerată o potenţială succesoare a lui Starmer, dar viitorul ei politic va depinde acum probabil de concluziile consilierului independent privind standardele ministeriale, care va stabili dacă ea a încălcat codul de conduită al guvernului.

La întrebările adresate prim-ministrului în parlament, liderul Partidului Conservator, Kemi Badenoch, a spus că Starmer ar trebui să o demită pe Rayner. Starmer a răspuns afirmând că Rayner a făcut „mai mult decât” ceea ce se aşteaptă în mod normal de la miniştri să dezvăluie despre proprietăţile lor şi că este „foarte mândru” să lucreze cu ea.

Cunoscută pentru maniera sa directă şi caldă, Rayner este o persoană extrovertită, considerată unul dintre cele mai puternice atuuri electorale ale Partidului Laburist, deoarece poate stabili o legătură cu alegătorii obişnuiţi. Personalitatea ei contrastează cu reputaţia lui Starmer de lider tehnocrat prudent.

Guvernul lui Starmer s-a confruntat cu o serie de scandaluri, patru miniştri fiind nevoiţi să demisioneze din cauza unor nereguli de la venirea partidului la putere. Atât el, cât şi Rayner au fost criticaţi la începutul mandatului lor pentru că au acceptat donaţii sub formă de ţinute scumpe, practică pe care au încetat-o.

Recunoaşterea lui Rayner cu privire la plata insuficientă a impozitelor este al doilea caz în ultimele săptămâni când un ministru se confruntă cu o anchetă cu privire la afacerile sale imobiliare. Luna trecută, ministrul pentru persoanele fără adăpost al lui Starmer a demisionat după ce le-a spus chiriaşilor că trebuie să plece şi apoi a majorat brusc chiria – o practică pe care guvernul a încercat să o oprească.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.