Un fost conducător al Administraţiei penitenciare ruse (FSIN) s-a sinucis miercuri la tribunal, la citirea condamnării sale la trei ani de închisoare cu privire la extorcare de fonduri, a declarat o purtătoare de cuvânt a instanţei pentru AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fostul şef al Departamentului Transporturilor din cadrul FSIN ”Viktor Sviridov s-a sinucis în sala de judecată trăgându-şi un glonţ, cu pistolul, în piept”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Tribunalului Muncipal Moscova.

Viktor Sviridov, judecat de deturnarea sumei de zece milioane de ruble (143.000 de euro) tocmai fusese ”condamnat la trei ani de închsoare”, a precizat ea, o pedeapsă mult mai mică faţă de cei maximum 15 ani de închisoare prevăzuţi de lege.

Presa rusă scrie că el suferea de un cancer în fază terminală.

Purtătoarea de cuvânt a anunţat că o anchetă a fost deschisă în vederea stabilirii modului în care acesta a putut introduce o armă în tribunal, unde măsurile de securitate sunt în general stricte.

Avocatul său, Aleksandr Kotelnitski, a declarat la postul Rossiya-24 că Viktor Sviridov a folosit pistolul personal pe care l-a primit de la superiorii săi ca recompensă.

El nu a fost încarcerat anterior, ci a fost plasat în arest la domiciliu.

Corupţia sistemului penitenciar rus a fost scoasă la lumina zilei în ultimii ani, iar numeroşi conducători şi directori de închisori au fost arestaţi, dintre care mai mulţi s-au sinucis.

Fostul director al FSIN Aleksandr Reimer a fost încarcerat din 2016, când a fost condamnat la opt ani de închisoare cu privire la deturnarea a aproximativ 41 de milioane de euro prin suprafacturarea achiziţiei de brăţări electronice.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.