Un bărbat din Pennsylvania a fost arestat după ce şi-ar fi ucis tatăl şi l-a decapitat, apoi s-a filmat, având alături capul, într-un videoclip macabru transmis pe YouTube, în timp ce expunea teorii ale conspiraţiei. În videoclip, Justin Mohn spune că tatăl său era un angajat federal şi se referă la el ca la un trădător, relatează NBC şi ABC News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Justin Mohn, în vârstă de 32 de ani, este acuzat de uciderea tatălui său, Michael Mohn, a declarat poliţia pentru NBC News. Deşi poliţia nu a făcut publică vârsta victimei, din registrele publice reiese că aceasta avea 68 de ani.

În videoclipul de pe YouTube, care a fost intitulat "Mohn's Militia - Call To Arms For American Patriots" (Miliţia lui Mohn - Chemare la arme pentru patrioţii americani) şi care este citat în plângerea poliţiei, Justin Mohn apare purtând mănuşi şi ţinând capul tatălui său într-o pungă de plastic. Ulterior, capul poate fi văzut într-o oală de gătit.

Evenimente

15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania

Poliţia a declarat că în înregistrare, suspectul, care părea că citeşte de pe un script, a încurajat violenţa împotriva oficialilor guvernamentali şi l-a numit pe tatăl său trădător al ţării. Michael Mohn fusese angajat federal, inginer în cadrul secţiei de geo-mediu a Corpului de ingineri al armatei americane din districtul Philadelphia.

Justin Mohn a spus în videoclip că tatăl său a fost angajat federal timp de 20 de ani şi s-a referâit la el ca la un trădător, cerând moartea tuturor funcţionarilor federali şi atacând administraţia preşedintelui Joe Biden, mişcarea Black Lives Matter, comunitatea LGBTQ şi activiştii Antifa.

YouTube a eliminat videoclipul, care avea o durată de peste 14 minute, la câteva ore după ce a fost postat.

Mama suspectului, Denice Mohn, a fost cea care a găsit cadavrul soţului şi a sunat la poliţie marţi, în jurul orei locale 19.00.

Când poliţia a ajuns la casa familiei din Middletown Township, l-a găsit pe Michael Mohn într-o baie de la parter, decapitat, cu "o cantitate mare de sânge în jurul său", potrivit plângerii poliţiei. În cadă au fost găsite o macetă şi un cuţit mare de bucătărie.

Poliţia a găsit capul lui Michael Mohn în interiorul unei pungi de plastic, într-o oală de gătit, într-un dormitor de lângă baie, potrivit plângerii. De asemenea, a găsit mănuşi de cauciuc transparente şi însângerate într-un alt dormitor. În videoclipul de pe YouTube, suspectul fusese văzut purtând mănuşi similare.

Denice Mohn a declarat poliţiei că ultima dată a fost acasă la ora 14.00 şi fiul ei era singura persoană care se afla acolo, împreună cu tatăl său. Când s-a întors acasă în acea seară, cu puţin timp înainte de a suna la poliţie, fiul ei lipsea, la fel şi o maşină înregistrată pe numele soţului.

Ulterior, poliţia l-a găsit pe Mohn în Fort Indiantown Gap, la aproximativ 160 de kilometri distanţă de locul crimei. Forţele de ordine l-au localizat pe baza telefonului său mobil.

Fort Indiantown Gap, în apropiere de Harrisburg, Pennsylvania, are un centru de antrenament al Gărzii Naţionale. Telefonul a fost localizat chiar în afara bazei Gărzii Naţionale, unde poliţia a găsit maşina familiei. Mohn a sărit peste un gard şi a intrat în bază. Atât Garda Naţională, cât şi Poliţia de Stat din Pennsylvania au fost contactate pentru a ajuta la găsirea lui Mohn, iar agenţii l-au arestat "fără incidente" în jurul orei 21:25. Suspectul era înarmat cu o armă de foc, dar nimeni nu a fost rănit cât timp acesta s-a aflat în bază.

Justin Mohn este suspectat de crimă de gradul întâi, abuz asupra unui cadavru şi posesie a unui instrument cu intenţia comiterii unei crime. El a fost pus sub acuzare miercuri dimineaţa şi i s-a refuzat cauţiunea.

Poliţia a mai avut câteva contacte anterioare cu suspectul, unele în urmă cu 10 ani şi altele mai recente.

Mohn a intentat cel puţin trei procese împotriva agenţiilor federale, inclusiv împotriva guvernului SUA, susţinând că acestea l-au determinat din neglijenţă să contracteze împrumuturi pentru studenţi, între 2010 şi momentul absolvirii Universităţii de Stat din Pennsylvania, în 2014, se arată într-un dosar judiciar. De asemenea, Mohn şi-a dat în judecată fostul angajator, Progressive Insurance, în 2020, acuzând firma  de concediere abuzivă şi discriminare sexuală împotriva bărbaţilor. El a fost angajat ca reprezentant al serviciului de asistenţă pentru clienţi în octombrie 2016 şi a fost concediat în august 2017 după ce a deschis cu piciorul uşile unităţii, arată înregistrările instanţei.

Mohn era foarte activ pe reţelele sociale, unde îşi promova muzica şi cărţile pe care le lansa singur, inclusiv SF-uri distopice.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.