Un avion militar de tip cargo Iluşin Il-76 s-a prăbuşit marţi la scurt timp după decolare, cu 15 persoane la bord, din cauza unui incendiu la unul dintre motoare, au anunţat autorităţile ruse, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministerul rus al Apărării a precizat că prăbuşirea a avut loc în regiunea Ivanovo. Serviciile ruseşti de ştiri online au declarat că nu există supravieţuitori.

Videoclipuri neverificate de pe reţelele socale ruseşti arată un avion cu un motor în flăcări care pierde altitudine. Apoi, în imagini se vede o coloană de fum negru care se ridică pe cer în timp ce un elicopter se învârte în cerc.

Este a doua prăbuşire a unei aeronave IL-76 în Rusia de la începutul anului. La 24 ianuarie 2024, forţele armate ucrainene, susţin autorităţile ruse, au doborât un avion cu 74 de persoane la bord, dintre care 65 de prizonieri ucraineni, deasupra regiunii Belgorod. Toate persoanele au murit.

Precedentul accident al unui avion de transport militar de acest tip a fost la Riazan, la 24 iunie 2022, când cinci persoane au murit şi alte patru au fost rănite. Cauza accidentului a fost o defecţiune a motorului, potrivit agenţiei TASS.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.