Un avion de mici dimensiuni care avea la bord paraşutişti s-a prăbuşit în nordul Suediei la scurt timp după decolare. Toate cele nouă persoane aflate la bord au murit, au informat oficialii, conform The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Accidentul a avut loc pe insula Storsandskar. Presa din Suedia a informat că unii martori au văzut cum paraşutiştii au încercat să sară din avion chiar înainte de prăbuşire.

Swedavia, autoritatea aeroporturilor din Suedia, a informat că aeronava era un GippsAero GA8, un avion australian cu un singur motor, popular printre paraşutişti, care a decolat de la aeroportul Umea. Cauza prăbuşirii nu este cunoscută deocamdată.

„Confirm că toţi cei aflaţi la bord au decedat”, a declarat Gabriella Bandling, purtătoarea de cuvânt a municipalităţii Vasterbotten.

Premierul suedez Stefan Lofven şi-a exprimat „imensa tristeţe” privind accidentul. El a transmis condoleanţe familiilor victimelor şi a informat că guvernul va rămâne în contact cu oficialii care investighează accidentul „pentru că este important să se afle cauza”.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.