Arabia Saudită a executat un cetăţean american, Bishoy Sharif Naji Naseef, căruia nu-i precizează vârsta, pe care l-a găsit vinovat de baterea, torturarea şi uciderea prin strangulare a tatălui său egiptean, căruia i-a mutilat cadavrul, potrivit agenţiei oficiale saudită de presă SPA; relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Bishoy Sharif Naji Naseef, de naţionalitate americană, a fost executat în regiunea Riad”, se arată într-un comunicat de miercuri al Ministerului de Interne, ţara care recurge cel mai mult la pedeapsa capitală în lume.

Un tribunal saudit a stabilit că Bishoy Sharif Naji Naseef l-a bătut, torturat şi strangulat pe tatăl său egiptean şi i-a mutilat cadavrul, potriviti ministrrului, citat de agenţie.

El a consumat droguri şi a încercat să ucidă încă o persoană.

PESTE 1.000 DE CONDAMNAŢI LA MOARTE EXECUTTAŢI

Modul în care a fost executat americanul nu este precizat.

Decapitarea este folosită cel mai adesea în aplicarea pedepsei cu moartea în Arabia Saudită.

”Suntem la curent cu informaţii (despre executare) şi supraveghem situaţia, însă nu avem detalii” a anunţat, la Washington, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american, Vedant Patel.

Un reprezentant de la Consulatul Statelor Unite l-a vizitat pentru ultima oară în iulie pe Bishoy Sharif Naji Naseef, a precizat el.

Peste 1.000 de condamnaţi la moarte au fost executaţi de la venirea la putere, în 2015, a regelui Salman şi a fiului său, Mohammed - cunoscut şi ca MBS -, liderul de facto al regatului, potrivit unui bilanţ al organizaţiei brtanice Reprieve şi European Saudi Organization for Human Rights (ESOHR), publicat la începutul anului.

Arabia Saudită a executat 91 de condamnaţi la moarte de la începutul anului, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP în baza anunţurilor oficiale.

În 2022 au fost executate 147 de persoane - dublu faţă de anul precedent -, iar 81 dintre aceste persoane, condamnate de terorism, au fost executate în aceeaşi zi, provocând un val de indignare la nivel internaţional.

Arabia Saudită este arătată cu regularitate cu degetul de către ONG-uri internaţionale, care o acuză de încălcarea drepturilor omului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.