Un acord este ”posibil săptămâna aceasta” cu Regatul Unit în vederea ajungerii la un divorţ amiabil, a anunţat marţi, la Luxemburg, negociatorul-şef UE al Brexitului, Michel Barnier, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Discuţiile au fost intense în weekend şi ieri (luni), iar chiar dacă va fi tot mai dificil, un acord este încă posibil săptămâna aceasta”, a declarat el la Luxemburg, unde a venit să-i informeze pe miniştrii Afacerilor Europene înaintea summitului european de joi şi vineri.

”Îi voi informa pe miniştri unde suntem azi. Este evident că orice acord trebuie să funcţioneze pentru toată lumea, adică pentru întregul Regat Unit şi pentru Uniunea Europeană. Permiteţi-mi de asemenea să adaug că este timpul să transformăm intenţii bune într-un text juridic”, a adăugat el.

Lui Barnier i se alătură, la Luxemburg, ministrul britanic al Brexitului Steve Barclay, interlocutorul său în negocieri.

Şeful diplomaţiei olandeze Stef Blok şi-a exprimat speranţa încheierii unui acord.

”Pentru Olanda, este extrem de important să nu existe concurenţă neloială din afara UE prin folosirea frontierei irlandezo-irlandeze. Regatul Unit a luat anumite măsuri, dar nu este suficient să garanteze integritatea pieţei comune”, a declarat el, exprimând-şi speranţa ca măsuri suplimentare să foe luate ”în orele următoare”.

”Trebuie să rămânem prudenţi. Nu s-a făcut, dar încercăm”, a nuanţat un diplomat european de rang înalt.

”Britanicii vor un acord şi au mişcat în problema vămilor şi în privinţa dreptului de veto dat autorităţilor locale din Irlanda de Nord”, a declarat el pentru AFP.

”Va trebui să vedem dacă este suficient pentru a fi tradus într-un text juridic”, a adăugat diplomatul.

Londra şi Bruxellesul încearcă să se înţeleagă asupra felului în care să evite, după Brexit, o reimpunere a unei frontiere fizice între Irlanda de Nord, o provincie britanică, şi Republica Irlanda, un stat membru UE, cu scopul de a apăra pacea pe insulă, care s-a confruntat cu decenii de violenţe.

Cele două puncte de dezacord sunt felul în care să se evite implementarea unor controale vamale şi dreptul de veto dat autorităţilor din Irlande de Nord asupra acordului divorţului.

Joi, şefii de stat şi guverne din celelalte 27 de state membre urmează să decidă, în cadrul summitului lor, cu privire la o continuare a negocierilor cu Londra.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.