Comisia Europeană a solicitat, luni, guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene (UE) să încheie programele naţionale de vânzare a cetăţeniei investitorilor, cunoscute şi sub numele de scheme de paşapoarte de aur, şi le-a îndemnat să suspende vânzarea vizelor către ruşi şi belaruşi, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Decizia vine în urma unor noi eforturi din partea Parlamentului European de a reduce şi de a reglementa industria în valoare de miliarde de euro a cetăţeniei şi a vizelor, pe care UE o consideră un risc la adresa securităţii.

De asemenea, decizia a fost luată fiindcă UE se teme că persoanele vizate de sancţiunile impuse Rusiei ar putea deţine vize sau paşapoarte de aur.

”Unii cetăţeni ruşi sau belaruşi care sunt supuşi sancţiunilor sau susţin în mod semnificativ războiul din Ucraina ar fi putut dobândi cetăţenia UE sau acces privilegiat în UE, inclusiv pentru a călători liber în spaţiul Schengen, în cadrul acestor scheme”, a comunicat Comisia Europeană, luni.

Comisia a cerut încetarea imediată a programelor naţionale existente de vânzare a paşapoartelor. În prezent, doar Malta, Cipru şi Bulgaria au astfel de scheme şi toate cele trei state s-au angajat să le elimine. Parlamentul Ciprului a votat deja pentru încheierea programului său.

Comisia Europeană a anunţat că nu ştie dacă persoanele sancţionate se numără printre beneficiarii programului. Un purtător de cuvânt al executivului Uniunii a refuzat să clarifice dacă a cerut statelor UE să furnizeze liste cu persoanele care au cumpărat vize sau paşapoarte.

Statele membre ar trebui să stabilească dacă anulează acele paşapoarte şi să retragă imediat permisele de şedere, a mai precizat Comisia.

De asemenea, guvernele ar trebui să verifice dacă persoanele sancţionate deţin un paşaport de aur sau o viză emisă de ele.

Mai multe state membre UE derulează sisteme de vize de aur şi au avut programe de paşapoarte de aur.

Comisia s-a abţinut să ceară încetarea programelor de vize de aur, dar a solicitat verificări stricte şi a cerut guvernelor UE să suspende acordarea permiselor de şedere ruşilor şi belaruşilor.


 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.