UE a adoptat vineri un al 18-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, care prevede o reducere a preţului petrolului rusesc autorizat pentru export, au informat surse diplomatice citate de AFP. Kremlinul a reacţionat dând impresia unei atitudini indiferente şi spunând că a dezvoltat deja imunitate la astfel de măsuri. În acelaşi timp, a avertizat că ele s-ar putea întoarce chiar împotriva celor care le-au luat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Kremlinul despre noile sancţiuni ale UE: Rusia a dezvoltat o anumită imunitate la astfel de măsuri

„Avem acum un acord în privinţa unui al 18-lea pachet de sancţiuni, puternice şi eficiente, împotriva Rusiei”, a asigurat un diplomat de la Bruxelles, la încheierea unei reuniuni a ambasadorilor Uniunii Europene, vineri dimineaţă.

Joi, premierul Robert Fico anunţase că Slovacia va înceta să mai blocheze aprobarea celui de-al 18-lea pachet de sancţiuni ale Uniunii Europene împotriva Rusiei, astfel încât acesta să poată fi adoptat vineri.

Fico a declarat joi că Slovacia a obţinut tot ce a putut în acest moment, după ce a blocat de mai multe ori aprobarea sancţiunilor UE pentru a cere garanţii împotriva daunelor pe care se teme că le va avea în urma unui plan separat al UE de a pune capăt tuturor importurilor de gaze din Rusia începând cu 2028.

„În acest moment, ar fi contraproductiv să continuăm să blocăm mâine (vineri - n.r.) cel de-al 18-lea pachet de sancţiuni”, a declarat Fico într-un mesaj video postat pe Facebook, relatează Reuters.

Luna trecută, Comisia Europeană a propus cel de-al 18-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei pentru invazia din 2022 a Ucrainei, care vizează veniturile energetice, băncile şi industria militară a Moscovei. Pachetul propus include un plafon variabil pentru preţul petrolului rusesc, cu 15% sub preţul mediu al ţiţeiului de pe piaţă în ultimele trei luni, au declarat diplomaţi ai UE.

Slovacia a opus veto la acest pachet de sancţiuni, de mai multe ori, pentru a încerca să obţină concesii cu privire la planul separat de eliminare treptată a petrolului şi gazelor ruseşti, care, spre deosebire de sancţiuni, nu necesită sprijinul unanim al ţărilor UE.

Slovacia continuă să importe energie din Rusia, inclusiv gaze în baza unui contract valabil până în 2034, şi adoptă adeseori poziţii pro-ruse în ceea ce priveşte Ucraina.

Fico a declarat marţi că Slovacia a primit garanţii din partea Comisiei în ceea ce priveşte asistenţa în cazul unor posibile penurii de gaze sau creşteri ale preţurilor şi taxelor de tranzit, precum şi asistenţă în litigiile privind eventualele cereri de despăgubiri din partea furnizorului rus Gazprom. Comisia a declarat marţi, într-o scrisoare adresată Slovaciei, că va interveni în eventualele litigii şi va clarifica modul în care poate fi declanşată o „pauză de urgenţă” în cazul în care preţurile gazelor naturale vor creşte brusc din cauza aprovizionării insuficiente pe durata eliminării treptate a gazelor ruseşti. Bruxelles-ul va elabora, de asemenea, o soluţie care vizează reducerea costurilor tarifelor transfrontaliere pentru gaz şi petrol pentru Slovacia, se arată în scrisoare.

Malta îşi exprimase şi ea anterior rezerve cu privire la plafonarea preţului petrolului rusesc, dar guvernul a declarat joi seara că va sprijini vineri noile sancţiuni, au declarat diplomaţi europeni pentru Reuters.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat, vineri, acordul la care s-a ajuns pentru cel de-al 18-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei. „Lovim în inima maşinii de război a Rusiei”, a scris ea pe platforma X, explicând că noile sancţiuni vizează sectoarele bancar, energetic şi militar-industrial ale Rusiei şi includ un nou plafon „dinamic” pentru preţul petrolului.

„Presiunea este mare”, conchide şefa executivului european. „Ea va continua până când Putin va pune capăt acestui război”, promite Ursula von der Leyen, care mulţumeşte totodată preşedinţiei daneze a Consiliului UE pentru „acest prim succes”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.