Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunţat marţi după-amiază că liderii europeni se vor reuni pe 29 aprilie în format UE 27 pentru a decide asupra unor reguli de desfăşurare a negocierilor dintre Bruxelles şi Londra. Doar după acest summit, negociatorul-şef Michel Barnier va putea să stabilească prima sa întâlnire cu omologul său britanic, David Davis, relatează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Personal, eu mi-aş fi dorit ca Marea Britanie să nu aleagă o retragere din UE. Dar majoritatea alegîtorilor britanici au luat o decizie diferită. În acest caz, noi trebuie să facem tot ce putem pentru ca acest proces de divorţ să fie cât mai puţin dureros pentru UE”, a declarat Tusk.

De asemenea, preşedintele Consiliului European a explicat că cea mai importantă prioritate este reprezentată ”crearea de certitudine şi claritate pentru toţi cetăţenii, dar şi pentru companii şi statele membre care vpr fi afectate negativ de Brexit”.

Reprezentantul Permanent al Marii Britanii l-a informat luni pe preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, că premierul Theresa May va invoca pe 29 martie articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, declanşând procesul formal de ieşire a ţării din Uniunea Europeană.

Negociatorii vor avea la dispoziţie doi ani, începând cu miercurea viitoare, pentru a ajunge la un acord privind relaţiile viitoare dintre Londra şi Bruxelles.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, va trebui în schimb să distribuie până pe 31 martie un proiect pentru negocierea Brexit-ului către celălalte 27 de ţări ale Uniunii Europene.

„În decurs de 48 de ore de când Marea Britanie va declanşa Aricolul 50, voi prezenta proiectul liniilor de negociere pentru Brexit celor 27 de state membre”, a scris Tusk pe Twitter.

Potrivit analiştilor, negocierile urmează să înceapă în mod oficial abia după cel puţin două luni de la notificare, în contextul în care Comisia Europeană (CE) trebuie să stabilească, la rândul ei, detaliile planului de negociere, pe baza liniilor directoare formulate de liderii europeni.

Marea Britanie a votat să devină prima ţară care părăseşte UE, în referendumul din iunie 2016, iar partenerii săi din blocul comunitar au îndemnat-o să-şi grăbească plecarea pentru a pune capăt unor incertitudini generate de Brexit.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.