Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Turciei, Ibrahim Kalin, a declarat că Ankara nu va accepta sub nicio circumstanţă o întârziere până la finele anului a implementării acordului privind ridicarea vizielor de călătorie pentru cetăţenii turci în statele europene, susţinând că o singură problemă minoră a rămas de rezolvat în negocierile cu Bruxelles-ul, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ibrahim Kalin a precizat că problemele rămase în negocierile dintre Bruxelles şi Ankara vor fi rezolvate în curând. Declaraţia purtătorului de cuvânt prezidenţial vine după ce o publicaţie germană a scris în weekend că executivul turc ar accepta întârzierea acordului de ridicare a vizelor până la finele anului. 

În vreme ce, ultimatumul pentru ridicarea vizelor a fost anunţat de către executivul turc pentru sfârşitul lunii octombrie.

Discuţiile cu privire la ridicarea vizelor de călătorie pentru cetăţenii turci au fost blocate la începutul lunii iunie, după ce blocul comunitar a cerut autorităţilor turce să respecte toate cele 72 de criterii şi să amendeze legislaţia antiterorism, croită pentru a reduce la tăcere orice voce disidentă la adresa regimului implementat de Erdogan.

Deşi criticată vehement de către activişti, implementarea acordului UE-Turcia a jucat un rol esenţial în reducerea fluxului migratoriu spre insulele elene, după ce peste 1,3 milioane de migranţi au reuşit să ajungă pe continentul european în ultimul an.

În luna martie, Ankara a fost de acord să împiedice migranţii să mai ajungă pe coastele elene şi să îi preia pe cei ale cărora cereri de azil au fost respinse, în schimbul unui ajutor financiar, a promisiunii de ridicare a vizelor şi accelerării negocierilor de aderare.

Cu toate acestea, eliminarea vizelor a fost amânată în urma unei dispute privind legislaţia antiterorism, dar şi în urma îngrijorării occidentului în legătură cu epurările lansate de Turcia, după lovitura de stat eşuată din noaptea de 15-16 iulie.

Mai mult, o purtătoare de cuvânt a ministerului german de Externe a reiterat luni că o reintroducere a pedepsei cu moartea în Turcia ar însemna sfârşitul negocierilor de aderare la UE.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.