Jurnaliştii New TV au anunţat duminică după-amiază că doi bărbaţi cu cetăţenie libaneză şi-au pierdut viaţa în atacul armat de la clubul Reina din metropola Istanbul. Între timp, cel puţin cinci cetăţeni saudiţi se numără printre persoanele decedate după ce un atacator necunoscut a deschis focul la întâmplare la o petrecere de Revelion, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cei doi cetăţeni libanezi au fost identificaţi drept Elias Wardini şi Haykal Mousallem.

De asemenea, mai mulţi cetăţeni libanezi se numără printre cele 69 de persoane rănite în acelaşi atac armat din clubul Reina.

Un ziar saudit a relatat că cel puţin cinci cetăţeni originari din Arabia Saudită şi-au pierdut viaţa în Istanbul. Alţi zece saudiţi se numără printre persoanele rănite în clubul de noapte exclusivist din districtul Ortakoy.

Ministrul Familiei de la Ankara a declarat anterior că printre persoanele decedate se numără cetăţeni din Liban, Libia, Arabia Saudită şi Maroc.

De asemenea, o tânără cu cetăţenie israeliană şi-a pierdut viaţa în clubul Reina.

Atacul armat a avut loc în jurul orei locale 01.30, când aproximativ 500 - 600 de persoane sărbătoreau trecerea dintre ani în în clubul Reina, aflat pe malul european al Bosforului. 

”Un terorist cu o armă care avea ţeavă lungă... a dus la capăt în mod brutal şi sălbatic acest atac, după ce a deschis focul spre persoane care erau aici pur şi simplu pentru a sărbători Anul Nou”, a declarat guvernatorul din Istanbul, Vasip Sahin.

Unii martori susţin că atacatorul vorbea în limba arabă, însă informaţia nu a fost confirmată oficial, iar pentru a scăpa cu viaţă unele persoane aflate în club au sărit în apele Bosforului.

Conform autorităţilor, atacatorul a intrat în clubul de noapte îmbrăcat în costum de Moş Crăciun şi a împuşcat mai întâi un poliţist şi un civil care erau în faţa localului din Istanbul.

Clubul Reina este unul select, fiind frecventat şi de foarte mulţi cetăţeni străini, şi este situat pe malul european al Bosforului, lângă primul pod construit peste strâmtoarea care separă Europa de Asia.

La Istanbul, până la 25.000 de poliţişti au fost mobilizaţi în perioada sărbătorilor de iarnă.

Autorităţile turce au luat măsuri de securitate suplimentare în noaptea dintre ani în urma atentatelor numeroase comise în ultimele luni de jihadiştii Statului Islamic, dar şi de militanţii kurzi de la PKK. Circulaţia rutieră a fost oprită pe mai multe artere care duc spre centrul Istanbulului, dar şi în Ankara. Mai mult, până la 17.000 de ofiţeri de poliţie au fost desfăşuraţi în noaptea dintre ani pe străzile din metropola situată pe malul Bosforului.

Jihadiştii Statului Islamic au comis în luna iulie un atentat sângeros la aeroportul internaţional Ataturk din apropiere de Istanbul. Un număr de 45 de persoane şi-au pierdut viaţa în atacul armat din terminalul aeroportului Ataturk.

De asemenea, atacul armat din clubul de noapte are loc la aproape două săptămâni de la asasinarea ambasadorului rus Andrei Karlov în Ankara.

Turcia face parte din coaliţia internaţională care bombordează poziţiile jihadiştilor Statului Islamic din Siria şi Irak. De asemnea, soldaţii turci au lansat la finele lunii august o campanie militară împotriva jihadiştilor din apropierea frontierei cu Turcia.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.