Donald Trump a deminţit luni acuzaţii formulate de cotidianul The New York Times (NYT) cu privire la ”ancheta rusă” şi cu privire la întâlniri cu preşedintele rus Vladimir Putin şi a insistat că nu a lucrat niciodată pentru Rusia, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nu am lucrat niciodată pentru Rusia”, le-a spus el unor jurnalişti la Casa Albă, înainte să plece în New Orleans.

El a dezminţit totodată că a confiscat - cu scopul de a le păstra secrete - note ale interpretului său, în urma uneii întâlniri cu Putin, la Hamburg, în 2017, aşa cum scrie cotidianul The Washington Post (WP).

Comisia Juridică din cadrul Camerei Reprezentanţilor a anunţat sâmbătă că va axamina informaţii dezvăluite de NYT, potrivit cărora FBI ar fi anchetat cu scopul de a stabili dacă Donald Trump a lucrat în contul Rusiei, împotriva intereselor Statelor Unite.

Potrivit NYT, o anchetă a contraspionajului a fost deschisă în zilele care au urmat destituirii fostului director FBI James Comey, în mai 2017. Anchetatorii urmau să stabilească dacă acţiunile lui Donald Trump constituiau o ameninţare la adresa securităţii naţionale.

Tot potrivit ziarului, FBI a suspectat eventuale legături între Donald Trump şi Rusia încă din campania prezidenţială din 2016, însă nu a deschis o anchetă până la destituirea lui James Comey.

Preşedintele american - care neagă orice complicitate a echipei sale de campanie cu Kremlinul - a criticat extrem de dur atât New York Times, cât şi foşti conducători FBI într-o serie de mesaje publicate sâmbătă pe Twitter.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.