Preşedintele american Donald Trump a scris pe Twitter duminică, la întoarcerea în SUA de la summitul G20, că este timpul ca Washingtonul să "meargă înainte pentru a lucra constructiv cu Rusia”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"L-am presat puternic pe preşedintele Putin, de două ori, în legătură cu interferenţa rusă în alegerile noastre. A negat vehement. Eu mi-am exprimat deja opinia”, a afirmat liderul de la Casa Albă.

El a trecut apoi în revistă rezultatele întâlnirii de peste două ore cu omologul său de la Kremlin.

Evenimente

13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Depozitarul Central, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast, Evergent Investment
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Imobiliare.ro, Nordis, Meta Estate, Genesis Property

"Am negociat un acord în zone din Siria, care va salva vieţi (...). Putin şi cu mine am discutat despre formarea unei unităţi impenetrabile de securitate informatică, pentru ca atacurile informatice vizând alegerile & multe alte lucruri negative vor fi păzite şi în siguranţă. Au fost puse întrebări legat de ce CIA & FBI au trebuit să ceară Comitetului Naţional Democrat de 13 ori SERVER-ul şi au fost refuzaţi, încă nu îl au”, a adăugat Trump.

Preşedintele american l-a atacat şi pe predecesorul său la Casa Albă. "De ce nu a făcut Obama NIMIC când a avut informaţii înainte de alegeri?”, a precizat el.

"Summitul G20 a fost un mare succes pentru SUA. Am explicat că SUA trebuie să repare numeroasele acorduri comerciale proaste pe care le-au făcut. Se va rezolva!”, a mai scris Trump pe reţeaua de socializare.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat sâmbătă, după prima sa întâlnire cu omologul său american Donald Trump, că au fost puse bazele unei îmbunătăţiri a relaţiilor dintre Moscova şi Washington, apreciind că preşedintele american "este foarte diferit de ceea ce se vede la televizor".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.