Diplomaţii britanici se pregătesc de o posibilă vizită a prezumtivului candidat Donald Trump, care ar viza detensionarea relaţiilor dintre premierul David Cameron şi favoritul republicanilor, înainte de prezidenţialele SUA. Presupusa vizită ar putea să aibă loc imediat după Convenţia Partidului Republican, în care Trump are toate şansele să primească nominalizarea având în vedere lipsa contracandidaţilor, transmite BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Până acest moment, nicio propunere nu a fost făcută prezidenţiabililor americani să viziteze alte state înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie, însă relaţia extrem de tensionată dintre Trump şi Cameron nu poate să aştepte după scrutin.

Conflictul dintre cei doi politicieni a fost iscat de comentariile acide lansate de David Cameron, care a susţinut că politica de interzicere a musulmanilor în Statele Unite este greşită şi, pur şi simplu, o idioţenie.

Premierul britanic a refuzat să-şi cearcă scuze pentru comentarii după ce Donald Trump a devenit candidatul prezumtiv al republicanilor, imediat după retragerea condracandidaţilor săi, susţinând că îşi apără afirmaţia anterioară.

Între timp, candidatul republican a reacţionat vehement, explicând că nu ştie dacă va putea să lucreze cu un lider de stat care îl tratează cu insulte.

Nu este prima vizită a unui candidat republican pe teritoriul Marii Britanii, după ce în 2012, Mitt Romney, proaspăt nominalizat pentru prezidenţiale, a sugerat că ţara nu este pregătită pentru Jocurile Olimpice, cu doar câteva luni înainte de eveniment.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.