Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că a primit o scrisoare „minunată” de la liderul nord-coreean Kim Jong-un, relatează The Hill.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Avem o relaţie foarte bună”, a declarat Trump la plecarea de la Casa Albă spre Iowa.

Trump a adăugat că ar putea avea loc o nouă întâlnire cu Kim însă a precizat că liderul nord-coreean „s-a ţinut de cuvânt”.

„Acest lucru este foarte important pentru mine”, a afirmat Trump.

Trump urmează să călătorească în Asia luna aceasta pentru a participa la summit-ul G20 din Japonia, unde se va întâlni cu preşedintele sud-coreean Moon Jae-in.

Negocierile privind dezarmarea nucleară a Corei de Nord au ajuns într-un impas după ce al doilea summit dintre Trump şi Kim, în februarie 2019, s-a încheiat cu un eşec.

Între timp, Coreea de Nord a reînceput testarea de rachete cu rază scurtă, determinând aliaţii să se întrebe dacă Kim mai este interesat de discuţiile privind dezarmarea nucleară.

Deşi John Bolton, consilierul pe securitate naţională al Casei Albe precum şi aliaţii SUA au declarat că aceste teste au încălcat o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU, Trump a afirmat că nu a fost deranjat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.