Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat marţi că ia în considerare schimbarea numelui Lacului Ontario în „Lacul America”, pe fondul intensificării războiului comercial dintre Statele Unite şi Canada, relatează Reuters.
„Statele Unite iau în considerare serios schimbarea denumirii Lacului Ontario în Lacul America, având în vedere că nu ne aşteptăm să mai facem prea multe afaceri cu Ontario”, a scris Trump într-o postare pe Truth Social.
Unul dintre cele cinci Mari Lacuri ale Americii de Nord, Lacul Ontario se învecinează atât cu provincia canadiană Ontario, cât şi cu statul american New York.
Întrebat despre comentariul lui Trump, ministrul canadian responsabil de comerţul cu SUA, Dominic LeBlanc, a declarat că Ottawa nu va răspunde la postările de pe reţelele sociale ale administraţiei americane.
„Am decis, în calitate de guvern federal, cu câteva luni în urmă, să nu răspundem la postările zilnice de pe reţelele sociale, fie ale preşedintelui, fie ale secretarilor săi de cabinet”, a declarat LeBlanc într-un interviu acordat postului CNBC.
Ameninţarea lui Trump de a redenumi Lacul Ontario vine după ce, anul trecut, a schimbat denumirea Golfului Mexic în Golful Americii.




























