Premierul Justin Trudeau a afirmat, joi, că populaţia Canadei va preţui mereu înţelepciunea reginei Elizabeth a II-a, care a murit la 96 de ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Pe măsură ce ne uităm înapoi la viaţa şi domnia ei care a durat atâtea decenii, canadienii îşi vor aminti mereu şi vor preţui înţelepciunea, compasiunea şi căldura Majestăţii Sale. Gândurile noastre se îndreaptă către membrii familiei regale în această perioadă dificilă", a spus Trudeau.
 
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a spus că este „profund întristat de moartea Majestăţii Sale Regina Elizabeth a II-a”. "De mai bine de 70 de ani, ea a întruchipat un leadership (...). Cele mai profunde condoleanţe familiei regale, aliaţilor noştri NATO, Regatului Unit şi Canadei, şi oamenilor din Commonwealth”.
 
Şeful Antonio Guterres a lăudat „graţia, demnitatea şi devotamentul” reginei, care a fost o "prezenţă liniştitoare în decenii de schimbări de anvergură”.
 
Potrivit acestuia, regina „a fost larg admirată pentru graţia, demnitatea şi devotamentul ei în întreaga lume. Ea a fost o prezenţă liniştitoare pe parcursul deceniilor de schimbări de anvergură, inclusiv decolonizarea în Africa şi Asia", a spus Gutteres.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.