O majoritate a germanilor (59%) consideră că cele trei serii de tremurat în public ale cancelarului Angelei Merkel ţin de sfera ”privată”, potrivit unui sondaj publicat sâmbătă, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Merkel, aflată la putere de 14 ani, a provocat îngrijorare, în ultimele săptămâni, după ce a fost cuprinsă - în trei rânduri - de tremurat în cursul unor ceremonii oficiae.

Însă 59% dintre persoanlee intervievate consideră că acest tremurat ţine doar de sfera ”privată” a cancelarului, care urmează să împlinească vârsta de 65 de ani la 17 iulie.

Alte 34% dintre persoanele chestionate consideră, din contră, că este vorba despre o informaţie de interes public, potrivit acestui sondaj realizat de Civey şi publicat în ediţia de sâmbătă a Augsburger Allgemeinen.

Între persoanele intervievate, simpatizanţi ai Uniunii Creştin Democrate (CDU, conservator), formaţiunea lui Merkel, dar şi ai Partidului Social Democrat (SPD) şi Verzi consideră în majoritatea lor că acest tremurat o priveşte numai pe Merkel.

Numai simpatizanţii Partidului Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta) consideră acesta un subiect de interes public.

Angeka Merkel s-a aşezat joi, în mod excepţional, pe un scaun, în cursul unei ceremonii de intinare a imnurilor naţionale,  la o zi după ce a tremurat a treia oară în public.

Cancelarul a dat asigurări cu privire la starea sa de sănătate şi a subliniat miercuri că se simte ”foarte bine”.

Ea a atribuit incidentul unei reacţii psihosomatice legate de o anxietate pe care i-o provoacă prima sa criză impresionantă de tremurat, care a avut loc în urmă cu o lună.

Tabloidul Bild scrie că Merkel a efectuat examene medicale aprofundate - mai ales de sânge -, după prima sa criză, la 18 iunie, alături de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Ea a atribuit atunci acest incident unei dezhidratări legate de o căldură puternică la Berlin la vremea respectivă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.