Trei palestinieni au fost ucişi de către militari israelieni, în nordul Fâşiei Gaza, în urma unei prime serii de tiruri de rachetă de mai bine de o lună provenind din enclavă, potrivit Ministerului Sănătăţii de la Gaza, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Trei rachete au fost trase, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de pe teritoriul Fâşiei Gaza, aflată sub controlul mişcării armate palestiniene Hamas, către Israel, a anunţat armata israeliană.

Două dintre cele trei rachete au fost interceptate de dispozitivul israelian antirachetă ”Domul de Fier”, iar fragmente de rachtă au căzut pe o reşedinţă la Siderot, un oraş situat la câţiva kilometri est de Fâşia Gaza, potrivit armatei şi poliţiei israeliene.

Nimeni nu a fost rănit în mod direct de fragmente de rachetă, însă patru civili au primit îngrijiri în urma unor ”crize de panică”, inclusiv o femeie în vârstă de 76 de ani, evacuată la spital, potrivit salvatorilor israelieni.

Ca represalii faţă de aceste atacuri, armata israeliană a tras dintr-un elicopter şi cu un tanc în direcţia unor ”suspecţi înarmaţi din (Fâşia) Gaza care se apropiau de bariera” de securitate ce desparte Israelul de enclava palestiniană.

Ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza a anunţat duminică trei morţi în aceste atacuri israeliene - Mahmoud Adel al-Walaydeh, în vârstă de 24 de ani, Mohamed Farid Abou Namous, în vârstă de 27 de ani, şi Mohamed Samir al-Taramsi, în vârstă de 26 de ani. Cele trei corpuri, dar şi un rănit au fost transportate la spitalul indonezian de la Gaza, potrivit ministerului.

PREMIERĂ DIN IULIE

În noaptea de vineri spre sâmbătă, o rachetă a fost interceptată de scutul antirachetă israelian. Acest tir de archetă era primul, de la 12 iulie, privenind din Fâşia Gaza, unde trăiesc aproximativ două milioane de palestinieni.

Ca represalii, un avion de luptă israelian a atacat cel puţin trei ţinte în Fâşia Gaza, potrivit unei surse din domeniul securităţii palestiniene. Armata israeliană a anunţat, la rândul său că a efectuat două atacuri vizând ”ţinte subterane” Hamas, în nordul şi în centrul Fâşiei Gaza”.

Aceste rachete sunt primele de la jumătatea lui iulie, însă au fost trase după aproape zece zile de tensiuni în enclava aflată din 2007 sub controlul Hamas, inamicul Israelului.

Săptămâna trecută, Israelul a anunţat că a dejucat un atac ”important” la frontiera sa cu Fâşia Gaza, omorând patru palestinieni în ”unifome”, înarmaţi cu puşti de asalt, lansatoare de rachete şi grenade şi care încercau să se infiltreze de partea israeliană.

Hamasul nu a revendicat această tenatativă de infiltrare, iar autorităţile israeliene nu au precizat originea presupusului comando, însă au dat vina pe mişcarea islamistă, întrucât aceasta deţine controlul în Gâşia Gaza. Hamasul şi Israelul au purtat trei războaie din 2008.

Iar din martie 2018, Fâşia Gaza este, de-a lungul barierei de securitate care o încercuieşte, teatrul unor proteste săptămânale în general însoţite de violenţe, la care se cere ridicarea blocadei israeliene stricte impusă de peste zece ani enclavei.

De atunci, cel puţin 305 palestinieni au fost ucişi în tiruri israeliene, marea majoritate în înfruntări la aceste adunări. Alţii au fost ucişi în atacuri israeliene, ca represalii faţă de acte considerate ostile din enclavă.

Şapte israelieni au fost uciţi în aceste violenţe.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.